TORNADĂ UCIGAŞĂ în SUA (VIDEO): Şase oameni am murit!

Publicat:

Guvernatorul statului Mississippi, din sudul Statelor Unite, a decretat stare de urgenţă după ce cel puţin şase persoane au murit, duminică, în timpul trecerii mai multor tornade, informează luni AFP, potrivit agerpres.

“Declar în această seară stare de urgenţă pentru a proteja sănătatea şi siguranţa oamenilor din Mississippi în urma unor puternice tornade şi furtuni care au făcut ravagii în tot statul”, a scris pe Twitter guvernatorul Tate Reeves, care i-a asigurat totodată pe localnici că nu sunt “singuri”.


Citește și : Marea Britanie a anunţat că a depăşit 10.000 de decese de COVID-19

“Mobilizăm toate resursele disponibile pentru protejarea bunurilor noastre şi ale lor”, a precizat el.

Potrivit presei americane, tornadele au provocat pagube “catastrofale”.

Serviciul Naţional de Meteorologie al Statelor Unite a emis o avertizare de tornadă, cel mai înalt nivel de alertă.

Agenţia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din Mississippi a raportat şase decese, toate în partea de sud a statului. “Acestea sunt rapoarte preliminare şi continuăm sa le actualizăm când primim informaţii”, a scris pe Twitter agenţia.

Citește și : Macron va prelungi măsurile de izolare din Franța până cel puţin după 10 mai

Potrivit prognozelor, “furtunile puternice” urmează să continue în noaptea de duminică spre luni în Mississippi, precum şi în Alabama şi Georgia. “Tornade puternice, vânturi distrugătoare şi căderi de grindină” au fost de asemenea prognozate.

După-amiaza, guvernatorul a amintit avertismentele meteorologilor, sfătuindu-i pe locuitori să respecte instrucţiunile privind protecţia faţă de noul coronavirus în cazul în care sunt nevoiţi să se adăpostească într-un adăpost public, prevăzut în caz de catastrofă meteorologică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.