Alegerea alimentelor în magazin nu este o treabă chiar ușoară când scopul tău este să umpli coșul cu opțiuni sănătoase. O dilemă comună este alegerea între tortilla de porumb și tortilla de făină, transmite Huffington Post.

Alegerea nu ține doar de nutriție, ci și de preferințele culturale și gust. Tortilla de porumb este un aliment tradițional din porumb, care îi oferă o aromă distinctă. Tortilla de făină este făcută din făină de grâu, îmbogățită cu nutrienți și poate conține aditivi pentru conservare.

Din punct de vedere nutrițional, tortilla de porumb are avantaje datorită conținutului său dublu de fibre, benefic pentru sănătatea intestinală, inimă și creier. Este, de asemenea, bogată în magneziu.

Citește și: Ministerul Culturii și Ministerul Educației au instituit un consiliu pentru memoria victimelor represiunilor politice

În schimb, tortilla de făină oferă mai mulți carbohidrați și proteine, fiind o sursă bună de energie și benefică pentru cei care fac multă mișcare. Tortilla de făină este de mai multe feluri, incluzând opțiuni din grâu integral sau cu legume adăugate, crescând astfel aportul de fibre și vitamine.


Decizia asupra celui mai sănătos tip de tortilla depinde de obiectivele individuale de sănătate. De exemplu, tortilla de porumb poate fi mai bună pentru controlul greutății și pentru cei cu sensibilitate la glutenTortilla de făină poate fi mai potrivită pentru sportivi datorită conținutului mai mare de proteine și carbohidrați.

Indiferent de alegerea făcută, este esențial să consumi tortilla cu alimente sănătoase. Printre acestea se numără legume, avocado, carne slabă sau pește. De asemenea, trebuie să menții o dietă echilibrată.

Citeşte şi:  Porumbul este din nou rege în SUA, inflaţia i-a făcut pe fermieri să crească suprafeţele cultivate

Sursa: G4Food.ro