StiripesurseȘtirile zileiTot mai multe țări se dotează cu drone înarmate (ONU)

Tot mai multe țări se dotează cu drone înarmate (ONU)

Publicat:

Aproximativ 40 de ţări dispun sau sunt pe cale să-şi procure drone înarmate, a apreciat joi o expertă independentă a ONU, deplângând lipsa de transparenţă şi a normelor de utilizare a acestora, informează AFP, potrivit agerpres.

Exprimându-se în faţa Consiliului ONU pentru drepturile omului la Geneva, Agnes Callamard, raportor special pentru execuţii extrajudiciare, sumare şi arbitrare, a subliniat că un număr tot mai mare de ţări se arată dornice să intre în “clubul ţărilor utilizatoare de drone”.

Citeşte şi: Autorităţile canadiene AU PIERDUT URMA a circa 35.000 de străini expulzabili

Lumea, în opinia ei, a intrat într-o nouă “eră a dronelor”, cu un “evantai larg de actori statali şi nestatali” care desfăşoară drone tot mai avansate pe plan tehnologic.

În prezent, potrivit acesteia, cel puţin 102 ţări utilizează drone militare şi circa 40 dispun deja sau sunt pe cale să-şi procure drone înarmate. 35 dintre acestea dispun de drone înarmate considerate ca fiind cele mai ucigătoare.


Din 2015, cel puţin 11 ţări (Israel, Irak, Iran, Regatul Unit, SUA, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Egipt, Nigeria şi Pakistan) ar fi desfăşurat drone înarmate, inclusiv pentru a recurge la forţă comiţând asasinate ţintite, potrivit expertei ONU.

Ea estimează că, între altele, în jur de 20 de actori nestatali dispun de sisteme de drone înarmate şi neînarmate.

Experţii independenţi ai ONU sunt ataşaţi Consiliului pentru drepturile omului, dar avizul lor nu angajează organizaţia.

În faţa Consiliului, Agnes Callamard a denunţat lipsa de transparenţă în utilizarea dronelor înarmate şi a deplâns “tăcerea” comunităţii internaţionale, în special a Consiliului de Securitate, cerând crearea unui grup de lucru, care să includă în special state şi militari, pentru a elabora norme de utilizare şi comercializare a acestor dispozitive pe plan internaţional.

În prezent, nu există “nicio transparenţă” şi “nicio responsabilitate”, şi-a exprimat ea regretul.

Citeşte şi: Polonia şi Slovacia au parafat un acord de cooperare militară

Callamard a indicat, de altfel, că asasinatele ţintite comise cu drone au vizat până acum actori nestatali. “Până când, pentru prima oară, în ianuarie 2020, o dronă înarmată a unui stat a atacat un înalt responsabil al unui stat străin şi a făcut-o pe teritoriul unui stat terţ”, a afirmat Callamard.

În raportul său pe care ONU l-a transmis presei marţi, experta a concluzionat că generalul iranian Qassem Soleimani a fost ucis în mod arbitrar şi ilegal în cursul unui raid american în ianuarie în Irak. SUA au criticat virulent acest raport miercuri, denunţându-i “lipsa de onestitate intelectuală”, potrivit AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

12 de salvatori și pompieri au depus jurământul solemn

Doisprezece tineri salvatori și pompieri debutanți au depus Jurământul de Credință Patriei, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Academia „Ștefan cel Mare” a...

Noi forțe la securitatea frontierei Republicii Moldova

Echipa Poliției de Frontieră a devenit mai puternică, odată cu depunerea jurământului de către 52 de tineri specialiști. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei...

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.