StiripesurseExterneTot mai multe ţări suspendă procedurile de acordare de azil sirienilor

Tot mai multe ţări suspendă procedurile de acordare de azil sirienilor

Publicat:

Marea Britanie a suspendat luni procedurile de luare a deciziilor în cazul cererilor de azil ale sirienilor, alăturându-se altor ţări din Uniunea Europeană, între care Germania, Austria şi Franţa, care au luat măsuri similare, după ce forţele rebele au cucerit capitala Damasc în weekend, iar regimul lui Bashar al-Assad a căzut. Şi în timp ce Organizaţia Naţiunilor Unite face apel la „răbdare şi vigilenţă” pe tema întoarcerii refugiaţilor, Turcia a redeschis un punct de trecere a frontierei închis din 2013 pentru a permite refugiaţilor sirieni să plece acasă, relatează Reuters şi AFP.

„Ministerul de Interne a suspendat deciziile privind cererile de azil siriene în timp ce evaluăm situaţia actuală”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Londra. „Avem sub revizuire constantă toate directivele referitoare la cererile de azil, astfel încât să putem răspunde la problemele emergente”, a adăugat oficialul, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Decizia Regatului Unit vine după ce Germania, Austria, Franţa, Danemarca şi Norvegia au ordonat oprirea procesării cererilor de azil ale sirienilor după ce preşedintele Bashar al-Assad a renunţat la putere şi a fugit în Rusia, după 13 ani de război civil. De asemenea, Grecia a suspendat cererile de azil a aproximativ 9.000 de sirieni, a declarat pentru Reuters o sursă guvernamentală elenă de rang înalt.

Războiul a forţat milioane de sirieni să părăsească ţara. Majoritatea au plecat în Turcia şi în alte ţări vecine, dar sirienii au reprezentat, de asemenea, o mare parte din cei peste un milion de oameni care au fugit în Germania şi Austria în timpul crizei migraţiei europene din 2015 şi 2016.


În Regatul Unit, până la sfârşitul lunii februarie 2021, peste 20 000 de refugiaţi sirieni fuseseră reinstalaţi în cadrul unui program guvernamental, potrivit Refugee Council.

Pe de altă parte, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat luni redeschiderea unui punct de frontieră închis din 2013 pentru a permite refugiaţilor sirieni să se întoarcă acasă. „Pentru a evita ambuteiajele şi a facilita fluidizarea traficului, deschidem punctul de trecere a frontierei Yayladagi pentru traversări”, a declarat şeful statului turc într-un discurs rostit după o reuniune a cabinetului.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Turcia, membră NATO, găzduieşte aproximativ 3 milioane de migranţi şi refugiaţi sirieni, fiind cea mai mare gazdă a sirienilor care au fugit de războiul civil.

Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a îndemnat însă luni la „răbdare şi vigilenţă” în chestiunea întoarcerii refugiaţilor sirieni în ţara lor după căderea lui Bashar al-Assad. „UNHCR recomandă să rămânem concentraţi asupra problemei returnărilor” şi speră că evoluţiile de pe teren vor „permite în cele din urmă returnări voluntare, sigure şi durabile – cu refugiaţi capabili să ia decizii în cunoştinţă de cauză”, a scris şeful agenţiei ONU, Filippo Grandi, într-un comunicat citat de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.