Toţi profesorii din Turcia vor fi vaccinaţi înainte de redeschiderea şcolilor

Publicat:

Profesorii din Turcia vor fi vaccinaţi anti-COVID19 în februarie pe fondul pregătirilor pentru o redeschidere graduală la nivel naţional a şcolilor de la 1 martie, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Ziya Selcuk, potrivit Reuters şi agerpres.

Preşedintele Tayyip Erdogan a anunţat redeschiderea luni după o şedinţă de cabinet, precizând că în unele sate mici şcolile generale se vor redeschide la 15 februarie, în timp ce pentru alte clase şi grupe de vârstă, cursurile faţă în faţă se vor relua pe 1 martie.


Citeşte şi: Teheranul cere UE să medieze criza dintre Iran şi SUA

“Planificăm să administrăm vaccinuri profesorilor noştri, care vor începe orele faţă în faţă, pe parcursul lunii februarie”, a precizat ministrul.

Elevii din şcolile primare vor participa la ore de două ori pe săptămână, iar cei din clasele 8 şi 12 – care se pregătesc pentru examenele de admitere la liceu, respectiv, la universitate – vor veni la şcoală în fiecare zi.

Un “program cuprinzător” a fost planificat pentru a recupera pierderile cauzate de pandemie, a precizat Selcuk, adăugând că elevii nu vor fi trecuţi ca absenţi, dacă părinţii aleg să continue orele online.

Citeşte şi: Actorul îndrăgit de o generaţie întreagă A MURIT la 44 de ani

Turcia a raportat până acum aproape 2,5 milioane de infectări şi peste 26.000 de decese cauzate de COVID-19 din martie anul trecut. Până în prezent, circa 2,2 milioane de turci au fost inoculaţi cu vaccinul dezvoltat de Sinovac Biotech Ltd din China, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii.

Turcia a închis şcolile la scurt timp după apariţia focarului de COVID-19 şi a amânat redeschiderea acestora.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.