StiripesurseȘtirile zilei'Trădătorii' de la Casa Albă au încercat să o întoarcă pe...

‘Trădătorii’ de la Casa Albă au încercat să o întoarcă pe Nikki Haley împotriva lui Trump

Publicat:

Fosta ambasadoare a SUA la Naţiunile Unite Nikki Haley a afirmat că foşti membri ai personalului de la Casa Albă i-au cerut să-l submineze pe preşedintele american Donald Trump, au indicat duminică media americane, relatează dpa, potrivit agerpres.

Fostul secretar de stat Rex Tillerson şi John Kelly, fost şef de cabinet al preşedintelui Trump, intenţionau să o recruteze pe Haley pentru a-i ajuta să-i submineze autoritatea preşedintelui Trump în încercarea de a ”salva ţara”, a scris, potrivit The Washington Post, fosta ambasadoare Haley într-o nouă carte care urmează să fie publicată marţi în SUA.

Citește și: Trump încurajează Iranul să elibereze agentul FBI: ‘Ar fi un pas pozitiv!’

”A submina un preşedinte este într-adevăr un lucru periculos şi este împotriva Constituţiei şi împotriva a ceea ce vor americanii”, a declarat duminică fosta ambasadoare a SUA la ONU într-un interviu difuzat de CBS.

Dacă a-i oferi preşedintelui ”cea mai bună şi mai sinceră consultanţă juridică şi etică din tot guvernul, astfel încât el să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză înseamnă că ‘lucrezi împotriva lui Trump’, atunci da, mă declar vinovat”, a scris John Kelly într-un răspuns dat cotidianului The Washington Post.


Casa Albă sub conducerea lui Trump a cunoscut un număr neobişnuit de mare de demiteri şi demisii.

Tillerson a fost concediat în martie 2018, în timp ce Kelly a demisionat la finalul aceluiaşi an.

Unii foşti angajaţi ai Casei Albe au prezentat o imagine a haosului din guvern în rapoarte confidenţiale şi cărţi în care au fost făcute unele dezvăluiri.

Citește și: Mexicul, Argentina, Venezuela și Cuba condamnă LOVITURA de STAT împotriva lui Evo Morales

Haley a decis să-şi încheie misiunea la Naţiunile Unite în New York la sfârşitul lui 2018. Circulau zvonuri despre ambiţiile ei politice, fiind multe speculaţii că ar intenţiona să candideze la Casa Albă, notează dpa.

Trump a postat duminică un mesaj pe Twitter în care i-a urat ”noroc” fostei ambasadoare Haley înainte de lansarea cărţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.