StiripesurseSocialTrafic intens de Paște

Trafic intens de Paște

Publicat:

Serviciul Vamal au anunțat un set de măsuri menite să fluidizeze traficul la punctele de trecere a frontierei în perioada sărbătorilor pascale, când se înregistrează, de regulă, un aflux sporit de călători.

Autoritățile precizează că vor monitoriza continuu fluxul de persoane și mijloace de transport, pentru a identifica perioadele aglomerate și a reduce timpii de așteptare. De asemenea, personalul din prima linie a fost suplimentat, iar în anumite puncte de frontieră vor fi deschise artere suplimentare de control și aplicată procedura „Revers”, acolo unde situația o impune.

Citeşte şi: Vinerea Mare: Semnificația zilei în care a fost răstignit Hristos – Stiripesurse.md

Potrivit instituțiilor, controalele vor fi efectuate pe baza analizei de risc, cu implicarea echipelor mobile și a celor chinologice, iar acțiunile vor fi coordonate cu autoritățile de frontieră din România și Ucraina, pentru o gestionare mai eficientă a traficului transfrontalier.

În contextul intensificării călătoriilor, cetățenii sunt îndemnați să își verifice din timp documentele de călătorie, să consulte situația din punctele de trecere a frontierei și să își planifice rutele în avans.


Autoritățile recomandă, de asemenea, utilizarea unor puncte alternative de trecere pentru a evita aglomerația, în funcție de direcția de deplasare. Astfel, pentru Leușeni–Albița sunt indicate Leova–Bumbăta sau Cahul–Oancea, pentru Sculeni pot fi utilizate Costești–Stânca sau Lipcani–Rădăuți Prut, iar pentru Palanca–Maiaki–Udobnoe este recomandat Tudora–Starokazacie.

Informațiile privind traficul în timp real sunt disponibile pe platformele oficiale ale Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră. Totodată, cetățenii pot solicita suport la Centrul Unic de Apel al Serviciului Vamal sau la Linia Verde a Poliției de Frontieră.

Autoritățile fac apel la răbdare, înțelegere și respect din partea călătorilor față de personalul aflat la datorie și ceilalți participanți la trafic.

1175980e084f7567d10c6393fcf57873

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Câți cetățeni străini dețin permis de ședere temporară în Moldova în scopul studiilor

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) reamintește candidaților străini necesitatea obținerii unui permis de ședere temporară în țară pe durata studiilor. Conform informațiilor furnizate de...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.