StiripesurseSocialTransnistrenii aleg cetățenia rusă pentru beneficii sociale

Transnistrenii aleg cetățenia rusă pentru beneficii sociale

Publicat:

Locuitorii regiunii transnistrene care solicită cetățenia rusă sunt motivați în principal de beneficiile sociale oferite de Federația Rusă, susține vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri. Declarațiile au fost făcute în contextul decretului semnat de președintele rus Vladimir Putin prin care este simplificată procedura de acordare a cetățeniei ruse pentru locuitorii din stânga Nistrului, transmite IPN.

„Estimările noastre spun că în raioanele de est sunt 350 de mii de cetățeni și majoritatea dintre aceștia sunt cetățeni ai Republicii Moldova”, a declarat Valeriu Chiveri la RealitateaTV.

Citeşte şi: Circa 50% dintre moldovenii apți de muncă NU lucrează – Stiripesurse.md

Potrivit lui, interesul pentru cetățenia rusă este determinat mai ales de sprijinul financiar oferit anumitor categorii sociale, în special pensionarilor.

„Cetățenii sunt pragmatici. Mă refer la surplusul bănesc care li se oferă de către Rusia. E vorba de 150 de ruble transnistrene, care este echivalentul a 150 de lei. Nu este o sumă mare, dar în anumite condiții persoanele de vârstă înaintată consideră că ar putea beneficia de acest surplus”, a explicat vicepremierul.


Totodată, Valeriu Chiveri a declarat că tinerii din regiunea transnistreană ar fi mai puțin interesați de cetățenia Federației Ruse, întrucât pașaportul Republicii Moldova oferă mai multe oportunități.

În același timp, oficialul consideră că tinerii din regiune sunt mai puțin atrași de cetățenia Federației Ruse, întrucât pașaportul Republicii Moldova oferă mai multe oportunități pentru studii și dezvoltare profesională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.