StiripesurseDiasporaTransnistria îi amendează drastic pe cei care folosesc alfabetul latin în...

Transnistria îi amendează drastic pe cei care folosesc alfabetul latin în ‘limba moldovenească’

Publicat:

Simpla utilizare a alfabetului latin pentru aşa-numita ‘limbă moldovenească’ (limba română cu caractere chirilice) poate fi pedepsită cu o amendă de peste 50 euro în Transnistria, unde dreptul la educaţie întâmpină numeroase restricţii atunci când este vorba de grafia latină, se menţionează într-un raport Promo-LEX (o organizaţie neguvernamentală de la Chişinău), care mai arată că în prima jumătate a acestui an nu au avut loc îmbunătăţiri privind situaţia drepturilor omului în stânga Nistrului, relatează luni publicaţia Independent.md, potrivit agerpres.

Potrivit raportului menţionat, liceul ‘Evrica’ din Râbniţa – unicul cu predare în limba română în acest orăşel industrial din Transnistria – este obligat să achite peste 30.000 euro anual pentru închirierea spaţiului. De fapt, conducerea liceului a denunţat în repetate rânduri preţul ridicat al chiriei, tarifele nejustificate la serviciile comunale, impozitarea colaboratorilor şi presiuni la adresa profesorilor şi a elevilor din partea structurilor de la Tiraspol.

Citeşte şi: Consulatul american din Hong Kong a fost ÎNCHIS. Autorităţile au descoperit o pudră albă necunoscută

În regiunea transnistreană activează opt şcoli cu predare în grafie latină: liceul ‘Alexandru cel Bun’ din Tighina/ Bender; liceul ‘Ştefan cel Mare’ din Grigoriopol; liceul ‘Lucian Blaga’ din Tiraspol; liceul ‘Evrica’ din Râbniţa; liceul ‘Mihai Eminescu’ din Dubăsari; gimnaziile din localităţile Corjova şi Roghi, precum şi gimnaziul internat pentru copiii orfani din Tighina/ Bender.

În 33 de instituţii din regiunea transnistreană, elevii vorbitori de română învaţă din manuale după curricula Federaţiei Ruse numai că traduse în ‘limba moldovenească’, adică în limba română cu caractere chirilice, scria recent publicaţia Ziarul de Gardă din Chişinău.


Referitor la respectarea drepturilor omului, Promo-Lex aminteşte că, în prima jumătate a anului 2017, Curtea Europeană pentru Drepturilor Omului (CEDO) a emis patru hotărâri în cazul drepturilor locuitorilor din stânga Nistrului, în urma cărora Rusia este obligată să achite reclamanţilor peste 200.000 euro.

Pe de altă parte, ONG-ul menţionat semnalează că, în urma hotărârii Curţii Constituţionale de la Chişinău care a declarat ilegale trupele şi bazele militare din stânga Nistrului – teritoriu al Republicii Moldova dar controlat de către alte state -, Tiraspolul a simplificat la maxim mecanismul de obţinere a cetăţeniei autoproclamatei republici nistrene pentru soldaţii ruşi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Şcoli din Austria oferă şi în anul şcolar viitor cursuri de română ca limbă maternă

Elevii români care frecventează sistemul public de învăţământ din Austria au posibilitatea să participe la cursuri de limba română ca limbă maternă, reaminteşte ambasada...

Zilele Băștinașilor de Acasă și din Diasporă, marcate în august în peste 100 de localități din țară

Peste 160 de evenimente vor fi organizate pe parcursul lunii august în cadrul Zilelor Băștinașilor de Acasă și din Diasporă 2026. Acestea vor avea...

Un moldovean din Italia şi-a bătut soţia pentru că era prea… tăcută

Un moldovean de 44 de ani, stabilit în Italia, a fost condamnat la șase luni de închisoare după ce și-a lovit soția peste față...

Un hoţ moldovean a rămas blocat în tufișurile de mure din Italia

Un moldovean de 42 de ani a fost reținut în orașul italian Genova după ce a încercat să pătrundă prin efracție într-o locuință, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.