Trasee turistice, inaugurate în Zona Demilitarizată coreeană

Publicat:

Trei trasee turistice vor fi inaugurate în Zona Demilitarizată coreeană, care a devenit, în ultimele şase decenii, refugiu pentru numeroase specii rare de plante şi animale rare, scrie news.ro.

Forţele armate ale ONU au aprobat prima fază a proiectului „Peace Trail” (traseul păcii, n.r.), care include planuri de deschidere a trei rute de-a lungul Zonei Demilitarizate (DMZ) din peninsula Coreea, zona-tampon între Nord şi Sud.


Citește și : Bilanţul victimelor în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren din Indonezia se ridică la 29 de morți

Primul traseu aprobat este în districtul Goseong din provincia Gangwaon, din estul peninsulei.

Programul turistic din Goseong a fost lansat pe 27 aprilie, pentru a marca prima aniversare a Declaraţiei de la Panmunjom, semnate de preşedintele Moon Jae-in şi liderul nord-coreean Kim Jong-un, scrie CNN.

Turiştii pot începe traseul de la Unification Observatory, mergând dincolo de gardurile de sârmă ghimpată înainte de a ajunge la Mount Kumgang Observatory.

„Forţele ONU şi guvernul sud-coreean au demonstrat o muncă în echipă, coordonare şi colaborare minunate, de-a lungul întregului proces de realizare a «traseului păcii» şi vor continua la fel”, a spus generalul Robert Abrams într-un comunicat. „Armata Coreei de Sud a muncit multe ore pentru a se asigura de succesul acestei iniţiative foarte importante, asigurând turiştii că siguranţa lor rămâne de o importanţă capitală”.

Zona demilitarizată are o lungime de 250 de kilometri şi o lăţime de 4 kilometri, şi este aflată la aproximativ 50 km nord de Seul. Ea a fost creată în 1953 ca parte a armistiţiului în urma Războiului din Coreea.

Timp de şase decenii, fâşia de teren a fost închisă, îngrădită cu garduri de sârmă ghimpată.

În urma acestor restricţii, numeroase specii aflate în pericol şi-au găsit aici refugiul – de la păsări migratoare la mamifere.

Au existat informaţii că au fost văzute în regiune şi exemplare de leopard de Amur.

Institutul Naţional de Ecologie din Coreea de Sud a informat că în zonă trăiesc 6.000 de specii diferite din floră şi faună.

Condus de Kim Seung-ho, care l-a înfiinţat în 2004, institutul realizează studii în zonă şi colaborează cu guvernul pentru a găsi cele mai bune variante de protejare a mediului.

Citește și : Mii de persoane evacuate în apropiere de Montreal, după ce a cedat un dig

Kim a spus că a studiat zona restricţionară a DMZ în fiecare weekend de aproximativ 20 de ani, uneori mergând acolo împreună cu cercetători şi amatori de wildlife.

El a precizat că a învăţat drumurile în decurs de zece ani şi tot atât i-a luat să descopere locurile în care trăiesc diverse animale. „În următorii zece ani am încercat să înţelegem acest areal, de ce aceste animale se află aici şi în ce perioade ale anului înfloresc anumite plante”.

World Wide Fund for Nature descrie DMZ ca „un punct de importanţă maximă în migraţia anuală a păsărilor de la locurile de origine din nord-estul Chinei şi sud-estul Rusiei”.

În ceea ce priveşte mamiferele, cerbul de apă – specie endemică, cunoscut drept cerbul cu colţi – şi leoparzi pot fi văzuţi pe câmpurile îngrădite cu sârmă ghimpată.

Mai mulţi cercetători atât din Coreea de Sud, cât şi din Coreea de Nord, dar şi organizaţii de mediu internaţionale au făcut mai mulţi ani apel la conservarea DMZ. Pe de altă parte, deschiderea regiunii poate fi un semnal de reconciliere între cele două state.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

„Străini în autonomia lor”: cum sunt reprimate în Găgăuzia persoanele care îl contrazic pe Șor

În Găgăuzia, funcționarii sunt destituiți din funcții dacă îi critică pe Ilan Șor sau pe bașcana Evghenia Guțul Cei care au decis să nu se...

VIDEO – Incident bizar pe cerul Ucrainei: Un Su-57 rusesc și-a doborât partenera de misiune, o dronă experimentală uriașă

VIDEO - Incident bizar pe cerul Ucrainei: Un Su-57 rusesc și-a doborât partenera de misiune, o dronă experimentală uriașă Pe rețelele de socializare au apărut...

Ploile au provocat pagube în Ceadîr-Lunga. „Un oraș rămas practic fără electricitate”

Ploile au provocat pagube în Ceadîr-Lunga. „Un oraș rămas practic fără electricitate” Ploile au provocat pagube noaptea tercută în UTA Găgăuzia. Potrivit primarului din Ceadîr-Lunga,...

Tehnologiile de încălzire şi gătit cu combustie internă provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere (raport)

Tehnologiile de încălzire şi gătit cu combustie internă provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere (raport) Încălzirea şi gătitul pe bază de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.