StiripesurseȘtirile zileiTratamentul cu anticorpi dezvoltat de Regeneron a demonstrat o protecţie de...

Tratamentul cu anticorpi dezvoltat de Regeneron a demonstrat o protecţie de cel puţin opt luni

Publicat:

Compania americană Regeneron Pharmaceuticals a anunţat luni că o singură doză a tratamentului său anti-COVID-19, ce constă într-un cocktail de anticorpi, a redus cu 81,6% riscul de a contracta această maladie în intervalul cuprins între a doua lună şi cea de-a opta lună după administrare, în cadrul unui studiu clinic de fază finală, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Rezultatele studiului au arătat că această terapie cu anticorpi, denumită REGEN-COV, are potenţialul de a oferi o imunitate pe termen lung împotriva infecţiilor COVID-19, a declarat Myron Cohen, coordonatorul programelor de cercetare bazate pe anticorpi monoclonali din cadrul COVID Prevention Network, o structură sponsorizată de National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite.

Citește și : Peste 250 de milioane de oameni au fost fost infectaţi cu coronavirus

O astfel de imunitate este deosebit de importantă pentru persoanele cu imunitate compromisă şi pentru cele care nu răspund la vaccinuri, au precizat reprezentanţii companiei Regeneron.

Anterior, această terapie a arătat că reduce cu 81,4% riscul de a contracta COVID-19 în prima lună după administrare.


În timpul perioadei de monitorizare de opt luni, nu au existat spitalizări cauzate de COVID-19 în grupul REGEN-COV, însă în grupul placebo au fost înregistrate şase spitalizări de acest timp, a informat compania Regeneron.

În luna iulie, agenţiile americane de reglementare a medicamentelor au extins autorizaţia acordată terapiei REGEN-COV, pentru ca ea să poată fi utilizată ca tratament preventiv pentru persoane care intră în contact cu indivizi infectaţi şi pentru cei cu risc sporit în urma expunerii prelungite, precum angajaţii din aziluri şi din închisori.

Citește și : Spania reacţionează la rezultatul alegerilor din Nicaragua: ‘O FARSĂ!’

Tratamentul cu anticorpi Regeneron a fost autorizat în Statele Unite în noiembrie 2020 pentru tratarea persoanelor cu simptome uşoare sau moderate de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.