Trei arestări în urma dejucării unui atentat împotriva generalului iranian Soleimani

Publicat:

Trei “terorişti susţinuţi de serviciile secrete israeliano-arabe” au fost arestaţi în timp ce pregăteau un atentat împotriva generalului iranian Qasem Soleimani, au anunţat joi Gardienii Revoluţiei din Iran, informează AFP, potrivit agerpres.

Cei trei suspecţi “fuseseră trimişi în străinătate” şi “sume importante au fost cheltuite pentru a-i forma şi a-i pregăti”, notează Sepahnews, site-ul oficial al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, lăsând să se înţeleagă că este vorba despre trei iranieni.


Citește și : Internetul din Irak, în mare parte blocat pe fondul manifestaţiilor

Şef al Forţei Qods, însărcinată cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei, generalul de divizie Qasem Soleimani este artizanul strategiei militare a Iranului în zona geografică apropiată.

Citându-l pe Hossein Taeb, şeful serviciilor de informaţii ale Gardienilor Revoluţiei, Sepahnews adaugă că cele trei persoane plănuiau să comită atentatul la viaţa generalului în Kerman (sud), în timpul ceremoniilor de Ashura, cea mai mare comemorare religioasă şiită, în septembrie.

Potrivit lui Taeb, aceste persoane au săpat un tunel sub locul de cult şiit care îi aparţine tatălui generalului şi l-au minat cu ajutorul a “350-500 de kilograme de produse explozive”, notează Sepahnews, adăugând că suspecţii au fost reperaţi şi erau urmăriţi de multă vreme de către serviciile de informaţii ale Gardienilor.

Citește și : Atac cu cuţitul în Prefectura Poliţiei din Paris – Patru poliţişti au fost uciși

Generalul Soleimani este simbolul sprijinului adus de Teheran autorităţilor de la Damasc şi Bagdad în lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI). Iranul susţine de asemenea regimul lui Bashar al-Assad împotriva insurgenţilor din Siria.

Televiziunea iraniană a difuzat marţi ceea ce a fost prezentat drept primul interviu al generalului, în care acesta povesteşte că a fost prezent în Liban pentru a ajuta Hezbollahul în timpul războiului dintre Israel şi mişcarea şiită libaneză din vara lui 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.