StiripesurseExterneTrei avocați care l-au reprezentat pe Alexei Navalnîi sunt judecați în...

Trei avocați care l-au reprezentat pe Alexei Navalnîi sunt judecați în Rusia

Publicat:

Trei avocați care l-au reprezentat pe Alexei Navalnîi sunt judecați în Rusia

Trei avocați care l-au reprezentat pe regretatul lider al opoziției ruse Alexei Navalnîi sunt judecați pentru „extremism”, de un tribunal din regiunea Vladimir, la est de Moscova. Vadim Kobzev, Alexei Liptser și Igor Sergunin sunt acuzați că au transmis mesaje între liderul opoziției încarcerat și aliați.

Procesul a început joi. Aleksei Navalnîi a murit în februarie, în circumstanțe neclare, într-o colonie penală din Arctica, unde ispășea o pedeapsă de 19 ani pentru conducerea unei organizații „extremiste”, scrie digi24.ro.

De la moartea sa, autoritățile ruse au intensificat o campanie împotriva susținătorilor, aliaților și familiei sale, arestând inclusiv jurnaliștii care au documentat procesele sale și adăugând-o pe soția sa, Iulia Navalnaia, pe lista neagră a „teroriştilor și extremiștilor”, scrie The Guardian. Procesul celor trei avocați – Vadim Kobzev, Alexei Liptser și Igor Sergunin – a început joi într-un tribunal din regiunea Vladimir, la est de Moscova.

Cei trei au fost ținuți într-o cușcă metalică pentru inculpați la începutul ședinței, înainte ca judecătorul să admită cererea acuzaturii de a muta ședința cu ușile închise, alungând din sală publicul și jurnaliştii. Arestați în octombrie 2023, cei trei sunt acuzați de participarea la o organizație „extremistă”, acuzații care implică o pedeapsă maximă de șase ani de închisoare.

Anchetatorii spun că avocații au transmis mesaje între Navalnîi și asociații săi în afara închisorii, ajutându-l pe opozantul rus să-și continue activitatea politică interzisă din spatele gratiilor. La acea vreme, echipa lui Navalnîi a susținut că arestarea avocaților a fost o încercare de a-l izola și mai mult în închisoare, unde a petrecut cea mai mare parte a timpului în izolare.


La o audiere preliminară, Sergunin a pledat vinovat, a informat presa independentă, în timp ce Kobzev și Liptser au respins acuzațiile. Kremlinul a respins acuzațiile aliaților lui Navalnîi că președintele Vladimir Putin a ordonat ca acesta să fie ucis în închisoare. Vestul și Moscova erau în discuții despre eliberarea lui Navalnîi într-un schimb de prizonieri când acesta a murit.

În peste un deceniu în care a criticat Kremlinul, carismaticul lider al opoziției a atras zeci de mii de susținători la demonstrațiile de stradă antiguvernamentale. El a fost la un pas de moarte în 2020, după ce a fost otrăvit într-o călătorie de campanie în Siberia, înainte de alegerile regionale.

O investigație a echipei lui Navalnîi, a instituțiilor de presă occidentale și ruse a legat tentativa de asasinat de agenții FSB. Majoritatea foștilor săi aliați și soția sa, care s-a angajat să-și continue munca, trăiesc în exil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.