StiripesurseSintezeTrei bărbaţi au fost decapitați, iar o şcoală a fost incendiată...

Trei bărbaţi au fost decapitați, iar o şcoală a fost incendiată în estul Afganistanului

Publicat:

Atacatori înarmaţi neidentificaţi au decapitat sâmbătă trei bărbaţi şi au incendiat o şcoală pentru băieţi din provincia Nangarhar în estul Afganistanului, un atac pentru care autorităţile au acuzat militanţi ai Statului Islamic, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Au decapitat brutal trei îngrijitori şi au dat foc la clădirea şcolii”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului Educaţiei, Mohammad Asif Shinwari, adăugând că birourile administrative şi biblioteca şcolii au ars complet.

Citește și : Apropiaţi ai preşedintelui Trump anticipează o schimbare de regim la Teheran

Până acum niciun grup nu a revendicat atacul, care vine după ce luna trecută Statul Islamic a avertizat că va ataca şcoli din Nangarhar, la graniţa cu Pakistanul, unde militanţii şi-au instalat bastionul.

Guvernatorul provinciei a acuzat într-un comunicat Statul Islamic pentru acest atac. Gruparea jihadistă a comic o serie de atacuri brutale în provincie şi în alte zone, decapitând deseori victime, pe care le acuză de cooperare cu guvernul.


Citește și : Austria: Zeci de mii de persoane au manifestat împotriva zilei de lucru de 12 ore

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.