Trei persoane luptă pentru fotoliul de rector al Universității de Stat din Moldova. Biografiile și programele manageriale au fost publicate pe pagina web al instituției.
Astfel, pentru fotoliul de rector s-au înscris în concurs Otilia Dandara, Dumitru Dodul și Florentin Palade.
Citeşte şi: Un bărbat a fost OMORÂT în bătaie într-un sat din Nisporeni – Stiripesurse.md
Otilia Dandara deține la moment funcția de prim-prorector și prorector pentru activitatea didactică și studențească. Ea activează în cadrul USM din anul 1990, fiind anterior lector, șef al Secției Managementul Calității: dezvoltare curriculară și evaluare, precum și șef al Catedrei Științe ale Educației.
Dumitru Dodul activează în cadrul USM din anul 2003. În prezent, acesta deține funcția de șef al Departamentului Filosofie și Antropologie.
Florentin Palade și-a început activitatea în cadrul universității în anul 2002 și activează în prezent în calitate de profesor universitar în cadrul Departamentului Fizică Teoretică „Profesorul Iu. E. Perlin”.
De menționat că, în perioada 16 februarie – 1 martie se desfășoară campania electorală pentru funcția de rector al USM. Pe durata campaniei electorale, candidații își pot prezenta programele manageriale în fața comunității academice, în condiții egale; organiza întâlniri cu facultățile, departamentele, institutele de cercetare și structurile de autoguvernare studențească, inclusiv în format online, cu respectarea principiilor de transparență și nediscriminare.
Alegerea noului rector va avea loc pe 3 martie.











