Trei drone au fost doborâte în apropiere de reşedinţa lui Putin

Publicat:

Trei dintre dronele lansate marţi asupra Moscovei au fost doborâte deasupra suburbiei Rubliovka, o zonă exclusivistă a capitalei ruse, unde preşedintele Vladimir Putin are o reşedinţă oficială, a declarat un deputat rus, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Ministerul rus al Apărării a declarat anterior că apărarea antiaeriană a distrus toate cele opt drone utilizate în atac, pe care l-a atribuit Ucrainei.


Citeşte şi: ‘Beluga-spion rusă’ se află în prezent pe coasta de vest a Suediei – Black News

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că două persoane au fost rănite uşor în urma atacului, dar nu au fost raportate decese.

Într-un mesaj postat pe Telegram, Aleksandr Hinştein, membru proeminent al Dumei de Stat din partea grupului parlamentar al Rusiei Unite (partidul de guvernământ), a declarat că trei dintre drone au fost doborâte deasupra a trei districte din Rubliovka, dintre care unul se află la doar 10 minute de mers cu maşina de Novo-Ogariovo, reşedinţa lui Putin din afara Moscovei.

Comitetul de anchetă rus, care a început să investigheze atacul cu drone, a confirmat că dronele au fost doborâte deasupra districtului Odinţovski, care include şi Rubliovka.

Rubliovka, un mozaic de reşedinţe de elită situate în pădurile din vestul Moscovei, unde preţurile la imobiliare au fost cândva printre cele mai ridicate din lume, găzduieşte o mare parte din elita politică, economică şi culturală a Rusiei.

În afară de Putin, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev şi premierul Mihail Mişustin ar deţine case în zona Rubliovka, la fel ca mulţi dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Rusia.

Într-o declaraţie publicată pe Telegram de către serviciul său de presă, şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a dat vina pentru atacul cu drone pe oficialii militari de rang înalt care locuiesc în suburbiile de lux ale Moscovei.

Prigojin, cunoscut pentru limbajul său direct, presărat cu înjurături, i-a prezentat în repetate rânduri pe locatarii din Rubliovka ca pe o elită deconectată, insuficient de angajată în campania din Ucraina, şi a atribuit şefilor de rang înalt de la conducerea armatei responsabilitatea pentru eşecurile Rusiei pe câmpul de luptă.

Citeşte şi: Consiliul Europei: Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Turcia, marcat ‘de un limbaj incendiar şi restricţii pentru libertatea de exprimare’ – Black News

“De ce naiba permiteţi ca aceste drone să zboare până la Moscova? Cui îi pasă dacă zboară spre casele voastre din Rubliovka! Nu au decât să vă ardă casele!”, declară Prigojin.

Un consilier al preşedintelui ucrainean a negat anterior că Kievul ar fi fost implicat direct în atacul cu drone de marţi asupra Moscovei, dar a afirmat că Ucraina urmăreşte evenimentele cu interes şi se aşteaptă la o creştere a numărului atacurilor de acest tip.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.