StiripesurseȘtirile zileiTrei drone au fost doborâte în apropiere de reşedinţa lui Putin

Trei drone au fost doborâte în apropiere de reşedinţa lui Putin

Publicat:

Trei dintre dronele lansate marţi asupra Moscovei au fost doborâte deasupra suburbiei Rubliovka, o zonă exclusivistă a capitalei ruse, unde preşedintele Vladimir Putin are o reşedinţă oficială, a declarat un deputat rus, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Ministerul rus al Apărării a declarat anterior că apărarea antiaeriană a distrus toate cele opt drone utilizate în atac, pe care l-a atribuit Ucrainei.

Citeşte şi: ‘Beluga-spion rusă’ se află în prezent pe coasta de vest a Suediei – Black News

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că două persoane au fost rănite uşor în urma atacului, dar nu au fost raportate decese.

Într-un mesaj postat pe Telegram, Aleksandr Hinştein, membru proeminent al Dumei de Stat din partea grupului parlamentar al Rusiei Unite (partidul de guvernământ), a declarat că trei dintre drone au fost doborâte deasupra a trei districte din Rubliovka, dintre care unul se află la doar 10 minute de mers cu maşina de Novo-Ogariovo, reşedinţa lui Putin din afara Moscovei.


Comitetul de anchetă rus, care a început să investigheze atacul cu drone, a confirmat că dronele au fost doborâte deasupra districtului Odinţovski, care include şi Rubliovka.

Rubliovka, un mozaic de reşedinţe de elită situate în pădurile din vestul Moscovei, unde preţurile la imobiliare au fost cândva printre cele mai ridicate din lume, găzduieşte o mare parte din elita politică, economică şi culturală a Rusiei.

În afară de Putin, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev şi premierul Mihail Mişustin ar deţine case în zona Rubliovka, la fel ca mulţi dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Rusia.

Într-o declaraţie publicată pe Telegram de către serviciul său de presă, şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a dat vina pentru atacul cu drone pe oficialii militari de rang înalt care locuiesc în suburbiile de lux ale Moscovei.

Prigojin, cunoscut pentru limbajul său direct, presărat cu înjurături, i-a prezentat în repetate rânduri pe locatarii din Rubliovka ca pe o elită deconectată, insuficient de angajată în campania din Ucraina, şi a atribuit şefilor de rang înalt de la conducerea armatei responsabilitatea pentru eşecurile Rusiei pe câmpul de luptă.

Citeşte şi: Consiliul Europei: Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Turcia, marcat ‘de un limbaj incendiar şi restricţii pentru libertatea de exprimare’ – Black News

“De ce naiba permiteţi ca aceste drone să zboare până la Moscova? Cui îi pasă dacă zboară spre casele voastre din Rubliovka! Nu au decât să vă ardă casele!”, declară Prigojin.

Un consilier al preşedintelui ucrainean a negat anterior că Kievul ar fi fost implicat direct în atacul cu drone de marţi asupra Moscovei, dar a afirmat că Ucraina urmăreşte evenimentele cu interes şi se aşteaptă la o creştere a numărului atacurilor de acest tip.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.