StiripesurseȘtirile zileiTrei incendii s-au unit în unul uriaş, de dimensiunea cartierului newyorkez...

Trei incendii s-au unit în unul uriaş, de dimensiunea cartierului newyorkez Manhattan, în statul australian Victoria

Publicat:

Trei incendii de vegetaţie s-au unit şi au format unul uriaş pe o suprafaţă de dimensiunea cartierului Manhattan din New York în statul australian Victoria, iar pompierii se confruntă cu ceea ce pare a fi cea mai catastrofală zi din acest sezon al dezastrelor de acest tip, potrivit cnn.com, scrie mediafax.

Incendiile au ajuns să se unească în regiunea Omeo din statul Victoria, afectând o suprafaţă de aproximativ 6.000 de hectare, potrivit Departamentului pentru mediu din Gippsland.

Citește și : Afganistanul se teme de violenţe în regiune după uciderea generalului iranian Soleimani

În statul vecin New South Wales, un incendiu produs în regiunea Wollondilly a oraşului Sydney este considerat în continuare “scăpat de sub control”, potrivit departamentului de pompieri din zonă. Incendiile de vegetaţie au afectat aici o suprafaţă de 264.000 de hectare în ultimele luni.

Condiţiile meteorologice s-au înrăutăţit sâmbătă, specialiştii anunţând intensificarea vânturilor şi creşterea temperaturilor.


“Astăzi este o zi în care pericolul de incendii este de la sever la extrem în multe regiuni”, au anunţat meteorologii.

În Canberra s-au înregistrat temperaturi record pentru ultimii 80 de ani – 44 de grade Celsius sâmbătă după-amiază, potrivit specialiştilor. Iar în suburbia Penrith a fost stabilit un record de temperaturi pentru bazinul Sydney, respectiv 48,9 grade Celsius.

Premierul Scott Morrison a anunţat, sâmbătă, că numărul deceselor la nivel naţional din sezonul actual de incendii, care a început în septembrie, a ajuns la 23.

De asemenea, peste 1.500 de case au fost distruse.

În Victoria a fost declarată stare de dezastru, în New South Wales, stare de urgenţă, ambele beneficiind de resurse guvernamentale suplimentare pentru a gestiona problema incendiilor de vegetație.

Tot sâmbătă, Morrison a anunțat o convocare fără precedent a rezerviștilor din cadrul armatei, aproximativ 3.000 de persoane, pentru a sprijini pompierii, precum și alte resurse, inclusiv o a treia navă echipată pentru dezastre și ajutor umanitar.

Citește și : Generalul Soleimani va fi înmormântat marţi în oraşul său natal din centrul Iranului

Vineri, marina australiană a ajutat la evacuarea a aproximativ o mie de persoane din stațiunea Mallacoota, din statul Victoria. Unii locuitori au ales să stea să își protejeze locuinţele, chiar când autoritățile i-au somat să plece cât mai pot.

Meteorologii au emis, sâmbătă, un avertisment de condiţii severe pentru statul New South Wales, cel mai afectat de incendiile de vegetaţie de până în prezent.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.