StiripesurseȘtirile zileiTrei mașini – luate de apă la Hârjauca

Trei mașini – luate de apă la Hârjauca

Publicat:

Trei mașini au fost luate de apă, în seara zilei de vineri, 22 mai, la Hârjauca, raionul Călărași.

Citește și: VIDEO Trenuri cu pasageri la bord – blocate la Pârlița din cauza ploilor

Din cauza ploilor abundente a crescut debitul de apă evacuat din bazinul acvatic ce a dus la ieșirea apei din albie. Ca urmare, trei automobile de pe partea carosabilă  în care se aflau 5 persoane au fost luate de ape și transportate în mijlocul unui lac nou format. La fața locului în regim de urgență au intervenit salvatorii, care au efectuat lucrări de salvare persoanelor din automobile inundate. Inițial, o persoană a fost dată dispărută, încă, ulterior, s-a stabilit că aceasta a reușit să se salveze de sinestătător și a plecat acasă înainte de sosirea salvatorilor.

Pe parcursul nopții trecute, din cauza ploilor abundente, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 22 situații de risc. Condițiile meteo nefavorabile au dus la inundarea a peste 40 de gospodării din localitățile Hârjauca și Mândra, iar salvatorii și pompierii au întreprins 11 misiuni de pomparea apelor în sate din raioanele Ungheni, Călărași dar și localitatea Dubăsari.

Din cauza condițiilor de vânt angajații IGSU au intervenit la defrișarea mai multor arbori căzuți pe carosabil în localități din raioanele Cahul, Criuleni, Fălești, UTA Găgăuzia și municipiul Chișinău, fiind în total întreprinse 8 misiuni.


În continuare situația în urma ploilor este gestionată de autorități, iar oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112 dacă se află într-o situație de risc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vor reuși oare fermierii moldoveni să crească exporturile de zmeură?

În Republica Moldova, numărul plantațiilor comerciale de zmeură din soiuri cu valoare comercială crește de la an la an. În paralel, se reduce suprafața...

Prejudiciu de aproape un milion de lei în dosare de escrocherie. Poliția a dejucat 136 de tentative în ultimele 24 de ore

Poliția Republicii Moldova a înregistrat, în ultimele 24 de ore, două cazuri de fraudă telefonică în care escrocii s-au prezentat drept reprezentanți ai unor...

Cine va concerta la pauza finalei Cupei Mondiale

Soliștii Justin Bieber și Burna Boy se vor alătura celebrelor cântărețe Madonna și Shakira, precum și grupului K-pop BTS în programul spectacolului de la...

Proiectele energetice de interes strategic vor fi autorizate în regim prioritar

Proiectele de infrastructură energetică de interes strategic, dezvoltate în parteneriat cu statele membre ale Uniunii Europene, vor beneficia de un mecanism special de coordonare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.