Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au marcat pe ziduri şabloane reprezentând sicrie însoţite de cuvintele ‘soldaţi francezi în Ucraina’

Publicat:

Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au marcat pe ziduri şabloane reprezentând sicrie însoţite de cuvintele ‘soldaţi francezi în Ucraina’

Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea “Soldat francez în Ucraina”, potrivit BFMTV.

În momentul arestării suspecţilor, care a avut loc vineri seară, cei trei aveau asupra lor vopsea, mănuşi şi şabloane, potrivit stiripesurse.


Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Desenele au fost descoperite vineri pe mai multe clădiri din arondismentul 7 al Parisului, inclusiv la parterul unui bloc de apartamente. Şabloanele graffiti, care măsurau 30 de centimetri pe 30 de centimetri, au fost imprimate pe ziduri cu vopsea roşie.

Un grup a revendicat acţiunea, indicând prezenţa graffiti-ului şi în alte locuri din Paris. “Această acţiune a fost un răspuns la acţiunile nepotrivite ale autorităţilor franceze faţă de activiştii noştri care au depus sicrie lângă Turnul Eiffel”, au scris aceştia referindu-se la o acţiune care a avut loc la 1 iunie, când cinci sicrie au fost descoperite la picioarele Turnului Eiffel. Sicriele în mărime naturală erau înfăşurate în drapele franceze şi aveau inscripţia “Soldaţi francezi ucişi în Ucraina”.

Anchetatorii au stabilit o legătură directă cu o altă acţiune – apariţia unor şabloane reprezentând mâini roşii pe memorialul Shoah, ceea ce a stârnit suspiciuni de ingerinţă străină.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

În toamna anului trecut, după ofensiva Israelului în Gaza, în Franţa au fost găsite pe pereţi inscripţionate stele ale lui David. Şi atunci, au fost arestaţi doi cetăţeni moldoveni care au susţinut că au acţionat la comanda unui individ din Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică Rusia va aştepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din...

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress Comisia Europeană este pe punctul de a pune în aplicare tarife pentru...

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.