StiripesurseSintezeTrei rachete trase din Fâşia Gaza spre spre sudul Israelului

Trei rachete trase din Fâşia Gaza spre spre sudul Israelului

Publicat:

Trei rachete au fost trase din Fâşia Gaza spre sudul Israelului sâmbătă seară, a anunţat armata israeliană, al doilea atac de acest tip în ultimele 24 de ore, relatează AFP, potrivit agerpres.

Până în prezent nu a fost semnalată nicio victimă, potrivit unui comunicat al armatei.

“Trei proiectile au fost lansate din Fâşia Gaza spre teritoriul israelian”, a raportat armata, precizând că două proiectile au fost “interceptate de sistemul de apărare antirachetă Iron Dome”. În ceea ce priveşte soarta celui de al treilea proiectil nu au fost furnizate informaţii.

Citește și : Salvini va autoriza debarcarea minorilor de pe nava Open Arms din largul insulei Lampedusa

Sirenele au sunat în oraşul israelian Sderot şi în împrejurimi, potrivit armatei.


Armata israeliană a anunţat vineri seară că a interceptat o rachetă lansată de palestinieni din Fâşia Gaza spre sudul Israelului, un prim atac de acest gen în peste o lună.

În replică, un avion de luptă israelian a lovit cel puţin trei “ţinte” în Fâşia Gaza sâmbătă dimineaţă, potrivit unei surse de securitate palestiniene.

Armata israeliană a anunţat la rândul ei într-un comunicat două lovituri asupra unor “ţinte subterane aparţinând organizaţiei teroriste Hamas în nordul şi în centrul Fâşiei Gaza”, fără a furniza mai multe informaţii.

Hamas şi Israel s-au înfruntat în trei războaie din 2008.

Din martie 2018, Fâşia Gaza este teatrul unor proteste săptămânale în general însoţite de violenţe, pentru a cere recunoaşterea dreptului la întoarcere a refugiaţilor palestinieni pe pământurile istorice şi ridicarea blocadei israeliene impuse de peste zece ani enclavei.

Citește și : Acord istoric de tranziţie spre o guvernare civilă în Sudan

De la această dată, cel puţin 302 palestinieni au fost ucişi de tiruri israeliene, marea majoritate în ciocnirile care însoţesc aceste proteste. Alţi palestinieni au murit în loviturile aeriene israeliene, drept represalii la actele ostile comise în enclavă. Şapte israelieni au fost ucişi în aceste violenţe, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.