Trezoreria SUA consideră că Rusia şi Coreea de Nord reprezintă ameninţări grave

Publicat:

Trezoreria SUA consideră că Rusia şi Coreea de Nord reprezintă ameninţări grave

Statele Unite se confruntă cu riscuri grave din partea Rusiei şi a Coreei de Nord, avertizează cel mai recent raport al Departamentului Trezoreriei de la Washington, citat de Reuters după ce a fost făcut public miercuri.

Conform documentului – numit oficial Evaluări ale riscurilor naţionale privind spălarea de bani, finanţarea terorismului şi finanţarea proliferării – Rusia încearcă să achiziţioneze produse cu aplicaţii militare; Moscova şi-a intensificat eforturile de a obţine ilegal astfel de produse de origine americană, ascunzând tranzacţiile cu ajutorul unor tehnici cum ar fi companiile de faţadă şi punctele de transbordare. Ruşii urmăresc astfel să sprijine forţele care au invadat Ucraina, potrivit stiripesurse.ro.


Vezi și : Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

În ceea ce priveşte Coreea de Nord, Departamentul Trezoreriei afirmă că reţele legate de regimul de la Phenian exploatează tot mai mult economia virtuală, inclusiv prin operaţiuni de piraterie informatică împotriva unor furnizori de servicii pentru activele virtuale.

Raportul actualizează în detaliu cadrul pentru combaterea de către Statele Unite a spălării de bani şi a finanţării terorismului, explicând modificările mediului de risc al finanţărilor ilegale.

“Fie că este vorba de terorism, trafic de droguri, agresiunea rusă ori corupţie, finanţele ilegale sunt firul care uneşte cele mai mari ameninţări la adresa securităţii naţionale a ţării noastre”, afirmă în comunicatul Trezoreriei subsecretarul pentru terorism şi informaţii financiare Brian Nelson.

Trezoreria descrie şi modul în care gruparea islamistă Hamas exploatează sistemul financiar internaţional, inclusiv prin solicitarea de fonduri din partea unor donatori conştienţi sau nu. Statele Unite au încercat să oprească finanţarea Hamas după atacul terorist al acestei organizaţii împotriva Israelului, în octombrie anul trecut.

Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

În raport este menţionată şi ameninţarea în creştere reprezentată de proliferarea mişcărilor extremiste violente în Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Situație fără precedent. Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild

Situație fără precedent. Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild Poliţia fiscală italiană a sechestrat peste...

Scenarii pentru cazul în care președintele Iranului nu va supraviețui prăbușirii elicopterului

Scenarii pentru cazul în care președintele Iranului nu va supraviețui prăbușirii elicopterului În cazul decesului președintelui Iranului, Ebrahim Raisi, vicepreședintele va prelua funcția, cu aprobarea...

VIDEO/ Cum a fost sărbătorită Ziua Europei la Bălți

VIDEO/ Cum a fost sărbătorită Ziua Europei la Bălți În orășelul European din Bălți, vizitatorii au descoperit tradițiile și cultura Statelor Membre ale UE, scrie...

FOTO/ Chișinăul a găzduit Festivalul Tradițiilor Românești, ediția a II-a

FOTO/ Chișinăul a găzduit Festivalul Tradițiilor Românești, ediția a II-a Ediția a II-a a Festivalului Tradițiilor Românești a adus anul acesta, în capitala Republicii Moldova,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.