StiripesurseȘtirile zileiTrimisul american a fost primit de președintele Ashraf Ghani pentru a...

Trimisul american a fost primit de președintele Ashraf Ghani pentru a discuta pacea în Afganistan

Publicat:

Preşedintele afgan Ashraf Ghani l-a primit luni pe emisarul american Zalmay Khalilzad (foto), a anunţat un responsabil afgan, în condiţiile în care încheierea unui acord istoric între SUA şi talibani este considerată deja ca fiind iminentă, informează AFP, potrivit agerpres.

“Suntem pe punctul de a încheia un acord care să reducă violenţa şi să le deschidă calea afganilor pentru a lua loc să negocieze o pace onorabilă şi durabilă”, a notat Khalilzad duminică pe Twitter, de la Doha, unde conducea negocierile cu insurgenţii.

Citește și: Dorian a lovit cu o forță catastrofală Bamahas! NICIODATĂ nu s-a mai întâmplat așa ceva – VIDEO

Cele două părţi negociază de luni de zile asupra unui viitor acord de pace care s-ar putea traduce printr-o substanţială reducere a prezenţei militare americane în Afganistan, în schimbul unor garanţii în materie de contraterorism.

Dezvăluind informaţii sub acoperirea anonimatului, un responsabil a spus pentru AFP că Khalilzad a sosit duminică seara la Kabul şi a fost primit de Ghani, pentru a discuta despre rezultatele celei de-a 9-a runde de negocieri care tocmai s-a încheiat la Doha.


Consultările ar urma să continue luni împreună cu alţi înalţi responsabili afgani, printre care probabil şi Ghani, potrivit aceleaşi surse.

Până acum, guvernul afgan a fost ţinut la distanţă de negocierile de la Doha, talibanii susţinând că el este doar o marionetă a Washingtonului.

Citește și: Clădire prăbușită ‘ca un castel de cărți’! 15 oameni au murit!

Secretarul de stat american Mike Pompeo şi-a exprimat anterior speranţa că un acord de pace ar putea fi încheiat până la 1 septembrie, înainte de alegerile prezidenţiale prevăzute să aibă loc la 28 septembrie în Afganistan.

Între timp, talibanii rămân activi pe teren. Ei au lansat în acest sfârşit de săptămână două ofensive distincte asupra capitalelor provinciilor Kunduz şi Pul-e Khumri, în nordul Afganistanului, înainte de a fi respinse, potrivit autorităţilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

Sute de plante de cânepă au fost descoperite la Botanica, Buiucani și Râșcani

Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate pe terenuri și în curți din raza...

Mai multe proceduri din Justiţie vor intra în era digitală

Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde utilizarea instrumentelor digitale în activitatea instanțelor de judecată. Documentul prevede desfășurarea în format electronic a...

Moldovenii vor avea mai multe drepturi în procesul decizional

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie un nou cadru privind participarea publică în procesul decizional. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să sporească...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.