StiripesurseSocialTrimitea tinere nevoiaşe 'la produs' în Belgia

Trimitea tinere nevoiaşe ‘la produs’ în Belgia

Publicat:

Trimitea tinere nevoiaşe ‘la produs’ în Belgia

O tânără de 22 de ani din Anenii Noi, trimisă în judecată pentru exploatarea sexuală a unei cunoscute și facilitarea practicării prostituției pentru două verișoare, în Belgia. Prima fată din Rîșcani fusese amăgită că va pleca să lucreze drept cameristă la un hotel din Belgia, în timp ce cele două verișoare au plecat conștient să se prostitueze.

Potrivit PCCOCS, totul a avut loc în primăvara lui 2021, atunci când prima din tinere originară din Râșcani lucra în Chișinău, în calitate de chelneriță (în bar). Potrivit datelor din dosar, acestea se cunoscuseră cinci ani în urmă, la o petrecere în Bălți. Așa cum salariul era mic, iar traiul de până atunci a fost dificil, după ce în perioada copilăriei mama acesteia fusese decăzută din drepturi astfel încât s-a mutat să locuiască cu mătușa, tânără a contactat-o pe inculpată, care publicase pe internet că muncea în Belgia.

Citeşte şi: Un elicopter militar s-a prăbuşit în regiunea Kaluga

Inculpata i-a declarat victimei că lucrează în calitate de cameristă, la hotel. Iar atunci când tânăra s-a arătat interesată, aceasta i-a comunicat și suma salariului de 1.200 de euro pe lună. Chiar dacă tânăra nu avea bani de pașaport, inculpata i-a transferat suma necesară, după care i-a facilitat și transportarea, iar la hotar cu Polonia, tânăra a primit și contract de muncă (în alt domeniu) care să-i justifice călătoria în Uniunea Europeană.

Trimitea tinere nevoiaşe ‘la produs’ în Belgia

Sosită în Bruxel, Belgia, inculpata i-a comunicat adevărul, că urmează să presteze servicii sexuale, ceea ce a indignat-o pe tânără. Iar atunci când a cerut să revină în Moldova, inculpata i-a declarat că întâi urmează să presteze servicii sexuale în contul celor 700 de euro pentru pașaport și călătorie.

Prin urmare, ulterior revenirii în Moldova, tânăra a depus plângere împotriva celei care a înșelat-o că va munci în calitate de cameristă. Prin urmare, procurorii PCCOCS au trimis-o pe banca acuzaților, să ispășească pedeapsa cu închisoarea de la 6 la 10 ani.

Aproximativ în aceeași perioadă, inculpata a facilitat practicarea prostituției în Belgia de către două verișoare din Călărași și Telenești. Acestea o cunoșteau pe tânăra care a fost înșelată să presteze servicii sexuale, cu promisiunea muncii în calitate de cameristă în Belgia și, deci, erau la curent cu perspectiva reală. După sosirea în Belgia, cele două verișoare au comunicat cu inculpata pe Instagram, iar aceasta le-a facilitat practicarea prostituției. Prin urmare, cu privire la aceste două tinere procurorii PCCOCS o învinuiesc pe inculpată de proxenetism (facilitarea practicării prostituției), faptă pentru care riscă o pedeapsă de la 4 la 7 ani închisoare.

ev vast.aspx?cc=RO%2FB%2F683506&am uid=cc9d2e6492c84897856b7249bd2c9c13&zone=AC02816F BC3B 48EF 9DB9 9E59FB474F1B&device=28&rule=5AA7C7A3 64FF 4EBC 8CEB 9424B644B1AC&requestId=750a3dd5 9cfd 416c 8025 854950e07c78&hp=1441290788&page=tv8.md%2F2024%2F07%2F25%2Fo femeie din anenii noi judecata pentru exploatare sexuala cum a amagit mai multe tinere din tara ca vor lucra in belgia%2F262243&segments=7132%2C7148%2C2&ts=638574892434730680&ap=Mi43&asign= 636263637&markups=ZG1wZj0wJmRtcHA9dHJ1ZSZjcnRmPTAmY3J0cD10cnVlJmNydGF0cz0wJmFkbWY9MCZhZG1wPWZhbHNlJnRkZj0wJnRkcD10cnVlJnRvdGY9MCZ0b3RwPXRydWU%3D&sync=88&bt=12&carr=Vodafone+Romania&connt=1&devt=2&ua=Mozilla%2F5.0+%28Windows+NT+10.0%3B+Win64%3B+x64%29+AppleWebKit%2F537.36+%28KHTML%2C+like+Gecko%29+Chrome%2F126.0.0.0+Safari%2F537.36+Edg%2F126.0.0.0&isapp=0&os=Windows+10&osv=NT+10.0&adtype=0&extpubid=4DF70687 52CE 4733 9A49 5EE65726323B&inst=ADS HETZ 2&pxl=0&pvid=c551458b 6e7e 4b06 9a2e 0bd8f9ce7494&ip=84.117.78.15&item=73EA3DAC 28BB 4D7F 826A 56B41450755E&crid=73EA3DAC 28BB 4D7F 826A 56B41450755E&size=1280x720&profile=0324ADC5 13F1 4FBB B4BB 60F2806DB0EB&isopt=0&adv=N%2FA&dsp=ADMIXER+Moldova&dmp pr=MA%3D%3D&dstUrl=https%3A%2F%2Fiphost.md%2F%3Fgad source%3D1%26gclid%3DEAIaIQobChMIlfjv1eGUhgMVwGaRBR1c4AMFEAAYASAAEgKNzfD BwE&cet=7&vast=1&sw=[e=screen.width]&sh=[e=screen

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

Horoscop 4 iunie 2026

Este o zi bună pentru a pune la punct problemele financiare şi pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei dragi. Horoscop 4 iunie 2026 Berbec Sunteți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.