Trimiteţi mai degrabă roboţi în spaţiu decât oameni, spune astronomul regal al Marii Britanii

Publicat:

Astronomul regal al Marii Britanii: Trimiteţi mai degrabă roboţi în spaţiu decât oameni

Astronomul regal al Marii Britanii, Martin Rees, a spus că trimiterea oamenilor în spaţiu când roboţii ar putea îndeplini această misiune la fel de eficient este o risipă de bani publici, iar explorarea spaţială ar trebui lăsată în seama miliardarilor şi a celor dispuşi să-şi plătească călătoriile din propriul buzunar, informează Reuters.

”Sunt sceptic când vine vorba de oportunitatea zborurilor cu echipaj uman”, a spus Reels în cadrul podcastului Lord Speaker’s Corner, la care participă membri ai Camerei Lorzilor din Parlamentul Britanic, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Cum a ajuns Rusia în vizorul ISIS

”Acum că roboţii pot face lucrurile pentru care era nevoie de oameni în urmă cu 50 de ani, motivele pentru a trimite oameni slăbesc pe zi ce trece”.

Astronomul regal este în prezent un titlu mai degrabă onorific. Funcţia a fost stabilită de regele Charles al II-lea în 1675 pentru a-i consilia pe suverani şi a fost deţinută de proeminenţi oamenii de ştiinţă britanici.

Potrivit lui Rees, călătoriile în spaţiu ar trebui să fie doar pentru cei pregătiţi să accepte ”un nivel de risc foarte ridicat” şi ar trebui finanţate privat mai degrabă decât din taxele cetăţenilor.

Programele spaţiale britanice s-au concentrat în mod tradiţional mai mult asupra explorării spaţiale decât asupra misiunilor cu echipaj uman.

Astronauta Helen Sharman a fost primul britanic care a călătorit în spaţiu după ce s-a alăturat misiunii Soiuz TM-12 a Uniunii Sovietice în 1991.

A fost urmată 24 de ani mai târziu de Tim Peake, care a ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională ca membru al corpului de astronauţi al Agenţiei Spaţiale Europene.

Patru cetăţeni americani care au participat la misiuni NASA erau de asemenea originari din Marea Britanie.

Citește și : Cine este oligarhul care deține mall-ul în care a avut loc atacul terorist din Moscova

Rees, care a fost numit astronom regal în 1995, a spus că nu este de acord cu ambiţia lui Elon Musk de a coloniza planeta Marte, dar i-a lăudat realizările atât în ceea ce priveşte rachetele, cât şi în domeniul maşinilor electrice.

”A făcut o treabă mult mai bună decât marile conglomerate care lucrau în trecut pentru NASA în ceea ce priveşte producerea de rachete eficiente, care pot fi refolosite, şi cu ajutorul cărora este mai ieftin să trimiţi lucruri în spaţiu”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cel mai mare schelet al unui dinozaur a fost vândut pentru o sumă record. Fosila are aproximativ 150 de milioane de ani

Cel mai mare schelet al unui dinozaur a fost vândut pentru o sumă record. Fosila are aproximativ 150 de milioane de ani Fosila unui dinozaur,...

Comisia de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al CSJ are un nou membru

Comisia de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al CSJ are un nou membru Willem...

Suport din partea României pentru participarea la operații și misiuni de menținere a păcii

Suport din partea României pentru participarea la operații și misiuni de menținere a păcii România va acorda suport Republicii Moldova pentru participarea la operații și...

Dan Perciun promite salarii mai mari pentru profesori

Dan Perciun promite salarii mai mari pentru profesori Salariile cadrelor didactice vor fi majorate de la 1 ianuarie 2025. Asigurările sunt date de ministrul Educației...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.