StiripesurseExterneTrump a semnat decretul prin care trece TikTok sub controlul american

Trump a semnat decretul prin care trece TikTok sub controlul american

Publicat:

Preşedintele Donald Trump a semnat un decret de aprobare a planului de trecere a aplicaţiei pentru videoclipuri scurte TikTok sub controlul unor investitori americani, pentru ca platforma respectivă să poată funcţiona în continuare în Statele Unite, informează agenţia Kyodo, potrivit stiripesurse.ro.

Ordinul nu dă prea multe detalii privind structura viitorului acţionariat american, dar precizează că compania chineză ByteDance, deţinătoarea TikTok, trebuie să încheie tranzacţia în termen de 120 de zile.

Citeşte şi: La alegerile de duminică vor fi ştampile noi, cu burete încorporat – Stiripesurse.md

Vicepreşedintele JD Vance a declarat presei în Biroul Oval, unde se afla alături de Trump, că societatea mixtă care va opera TikTok în SUA va avea o valoare de circa 14 miliarde de dolari.

Trump a dat aprobarea prin ordin executiv înainte de intrarea în vigoare, în ianuarie, a unei legi de interzicere a aplicaţiei în Statele Unite din motive de securitate naţională, act normativ promulgat de predecesorul său Joe Biden în aprilie 2024.


La ceremonia de semnare a decretului, preşedintele a declarat că “avem investitori americani care preiau, operează, foarte sofisticat” şi că vor fi patru sau cinci “investitori absolut de clasă mondială”. Dintre aceştia, Trump a menţionat Oracle, despre care crede că “va juca un rol foarte mare în privinţa securităţii, siguranţei şi a orice altceva”. “Avem controale foarte bune”, a adăugat el.

În afară de Larry Ellison, co-fondator al Oracle, preşedintele i-a mai nominalizat cu această ocazie pe magnatul media Rupert Murdoch, care a fondat News Corp., şi pe Michael Dell, cel care a pus bazele companiei Dell Technologies.

Decretul se intitulează “Salvarea TikTok în paralel cu protecţia securităţii naţionale” arată că acordul prevăzut respectă legea, iar ByteDance poate deţine maximum 20% din viitoarea societate mixtă.

Dezinvestirea chinezlor va permite noii entităţi să controleze algoritmii aplicaţiei şi deciziile de moderare a conţinutului, aflate în centrul dezbaterii prelungite privind securitatea naţională a SUA.

Săptămâna trecută, Trump a afirmat că omologul său chinez Xi Jinping susţine acordul, în urma unei convorbiri telefonice de durată.

Preşedintele american prelungise deja luna aceasta, printr-un alt decret, termenul până la care operaţiunile TikTok în Statele Unite trebuiau separate de controlul proprietarului chinez; noua dată-limită este 16 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

Victor Negrescu: Scenariul unirii Moldovei cu România trebuie luat în considerare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, citat de agenția INFOTAG, consideră că unificarea Moldovei cu România trebuie luată în considerare. Citește și: Deputatul Costiuc denunță reangajarea...

Explozie la Durlești. Au explodat patru butelii de gaz

UP DATE:  Pompierii din municipiul Chișinău au intervenit, în această după amiază,  pe strada Cărtușa nr. 101 din orașul Durlești, după ce a fost raportată...

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.