StiripesurseȘtirile zileiTrump acuză Pfizer şi FDA că au aşteptat să treacă alegerile...

Trump acuză Pfizer şi FDA că au aşteptat să treacă alegerile înainte de a anunţa succesul vaccinului împotriva COVID-19

Publicat:

Preşedintele republican în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a criticat luni compania farmaceutică americană Pfizer şi Agenţia pentru Medicamente şi Alimente a SUA (FDA), sugerând că acestea ar fi făcut un joc politic prin neanunţarea înainte de alegerile prezidenţiale a testării cu succes a vaccinului împotriva COVID-19 pe care Pfizer l-a dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech, potrivit agerpres.

”FDA şi democraţii nu au vrut să se obţină un TRIUMF cu vaccinurile înaintea alegerilor, aşa că au anunţat cinci zile mai târziu, cum am spus mereu (că vor face)”, a scris într-o serie de postări pe Twitter preşedintele Trump, care încă nu şi-a recunoscut înfrângerea în scrutinul câştigat de democratul Joe Biden, relatează agenţia EFE.

Citește și : O ‘eroare tehnică’ l-a lăsat pe Trump pe fundalul tweet-ului de felicitare al lui Boris Johnson către Biden

”Cum am spus-o de mult timp, Pfizer şi celelalte (companii farmaceutice) vor anunţa vaccinul numai după alegeri, pentru că nu au avut curajul s-o facă înainte. La fel, FDA trebuia să-l fi anunţat înainte, nu cu obiective politice, ci pentru a salva vieţi”, a insistat Trump.

Agenţia pentru Medicamente şi Alimente a SUA (FDA) face parte din Departamentul Sănătăţii şi este condusă de Stephen Hahn, numit în acest post de Trump însuşi.


Pfizer şi Administraţia preşedintelui Trump au semnat anterior un contract pentru furnizarea a 100 de milioane de doze de vaccin în valoare de 1,95 miliarde de dolari, dar această companie nu a beneficiat de finanţare publică pentru dezvoltarea vaccinului, spre deosebire de Moderna şi AstraZeneca.

Citește și : Bolsonaro consideră ‘o victorie’ personală suspendarea studiilor clinice ale unui vaccin chinez anti-COVID19

Grupul farmaceutic Pfizer Inc. a anunţat luni că vaccinul său experimental dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3. Cele două companii au anunţat, de asemenea, că nu au detectat deocamdată niciun motiv serios de îngrijorare legat de siguranţa vaccinului şi se aşteaptă să obţină aprobarea de utilizare în regim de urgenţă din partea autorităţilor din Statele Unite spre sfârşitul acestei luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANI a luat la ochi averea unui INSP

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controlul averii și al intereselor personale în privința lui Dumitru Pînzaru, ofițer superior în cadrul Inspectoratului Național...

2 492 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt luați la evidența Agenției Servicii Publice

La finele primului semestru al anului 2026, în Registrul de stat al persoanelor juridice figurau 2 492 de agenți economici din stânga Nistrului și...

Ploi și descărcări electrice în nordul ţării. Vreme capricioasă şi în restul teritoriului

Vineri, 24 iulie, vremea va fi mai răcoroasă în nordul Republicii Moldova, unde sunt prognozate averse însoțite de descărcări electrice. În centru și sud...

Curs valutar

Euro și dolarul se apreciază ușor la sfârșit de săptămână, potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Astfel, euro...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.