StiripesurseExterneTrump anunţă când îi va face 'vânt' lui Musk din guvern

Trump anunţă când îi va face ‘vânt’ lui Musk din guvern

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat joi că magnatul Elon Musk, mâna sa dreaptă şi persoana responsabilă pentru reducerea cheltuielilor publice, va părăsi guvernul în “câteva luni”, transmite vineri EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Preşedintele american a fost întrebat de presă la bordul Air Force One despre Musk, a cărui imagine a fost afectată de alegerile de marţi pentru Curtea Supremă din Wisconsin, în care judecătorul conservator pe care omul de afaceri îl susţinea a pierdut.

“Elon este grozav. Dar trebuie, de asemenea, să conducă un număr mare de companii”, a declarat Trump despre Musk, CEO al Tesla şi SpaceX şi proprietar al reţelei de socializare X.

Citeşte şi: Irina Lozovan a fugit la Tiraspol înaintea lui Nesterovschi – Stiripesurse.md

Liderul republican a remarcat că, “la un moment dat, Elon va trebui să plece”. Întrebat despre data la care acesta va pleca, Trump a răspuns “în câteva luni”, deşi a adăugat că şi-ar dori ca Elon Musk să rămână “cât mai mult”.


După cum au raportat miercuri portalul Politico şi reţeaua ABC, preşedintele Donald Trump le-a spus celor din jur, inclusiv membrilor cabinetului său, că Musk va părăsi “în săptămânile următoare” Departamentul pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE), creat pentru ca el să îl conducă.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a calificat drept “gunoi” informaţiile apărute în media şi a menţionat că a fost întotdeauna planificat ca Elon Musk să părăsească guvernul odată ce “îşi încheie munca incredibilă” la DOGE.

Influenţa importantă a lui Elon Musk asupra preşedintelui Donald Trump şi măsurile dure pe care le-a promovat, cu disponibilizări ale angajaţilor federali şi închiderea unor agenţii istorice, au stârnit suspiciuni chiar şi în rândurile republicanilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.