Trump a anunţat CÂŞTIGĂTORII premiilor ‘Fake News’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump şi-a anunţat miercuri premiile pentru ‘fake news’ (‘ştiri false’), extrem de controversate şi denunţate anterior de doi senatori din propria tabără republicană, care s-au declarat ‘stupefiaţi’ de acest ‘spectacol’ şi de ‘atacurile’ prezidenţiale repetate împotriva presei, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Iar câştigătorii pentru FAKE NEWS sunt…” – în stilul său intenţionat provocator, preşedintele american a publicat într-o postare pe Twitter un link spre un site care, ironie a sorţii, a rămas inaccesibil timp de mai multe minute.


Citeşte şi: Apar primele divergenţe între Tel Aviv şi Washington. Trump îl pune la punct pe Netanyahu

Trump, ale cărui atacuri împotriva jurnaliştilor ‘necinstiţi’ sunt aproape zilnice, le reproşează acestora în special că acordă prea multă atenţie anchetei procurorului special Robert Mueller privind o eventuală înţelegere secretă a echipei sale cu Rusia în timpul campaniei electorale.

“2017 a fost un an de părtinire ferventă, de acoperire mediatică necinstită şi chiar de informaţii false neruşinate”, a mai scris el introducând această ‘listă’ care desemnează instituţiile media “cele mai corupte şi cele mai părtinitoare”.

Deloc surprinzător, lista include postul de televiziune CNN şi cotidienele New York Times şi Washington Post, ţinte obişnuite ale miliardarului.

“Sunt studii care au arătat că peste 90% din relatările din media despre preşedintele Trump sunt negative”, adaugă textul, fără a fi făcute alte precizări şi fără a fi menţionate sursele.

Citeşte şi: SUA vinde Arabiei Suadite armament în valoare de 500 de milioane de dolari

Pe prima poziţie nu se află un jurnalist, ci Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2008 şi editorialist al New York Times.

El “a afirmat în ziua victoriei zdrobitoare şi istorice a preşedintelui Trump că economia nu îşi va reveni niciodată”, subliniază site-ul, reamintind că Wall Street-ul bate record după record.

Lista evidenţiază de asemenea eroarea unui jurnalist veteran al postului ABC, Brian Ross, care a fost suspendat timp de patru săptămâni. El a relatat în mod greşit că Donald Trump i-a cerut consilierului său Michael Flynn să contacteze emisari ai Kremlinului înaintea alegerii sale în noiembrie 2016.

“Cu excepţia unor relatări mediatice extrem de corupte şi necinstite, există numeroşi jurnalişti excelenţi pe care îi respect şi numeroase VEŞTI BUNE de care americanii pot fi mândri!”, a adăugat puţin mai târziu preşedintele american.

Câteva ore mai devreme, doi aleşi republicani au denunţat direct deriva periculoasă pe care o reprezintă în opinia lor atacurile aproape zilnice ale liderului de la Casa Albă împotriva jurnaliştilor.

Citeşte şi: Înainte de Olimpiada de Iarnă, Phenianul ‘îşi arată muşchii’ printr-o paradă militară de proporţii

“2017 a fost anul în care adevărul – obiectiv, empiric, bazat pe fapte – a fost cel mai mult bruscat şi maltratat din istoria ţării noastre, în mâinile celui mai important personaj din guvernul nostru”, a spus în Congres senatorul Jeff Flake.

În opinia lui Jeff Flake, care a anunţat că nu va mai candida din nou după ce i se va încheia mandatul la sfârşitul 2018, nu se mai pot ignora ‘atacurile’ împotriva mass-media ale unui preşedinte “care nu suportă critica”.

“‘Duşmanul poporului’ – aşa a calificat preşedintele SUA presa în 2017”, a mai spus el, reamintind că aceste cuvinte “celebre, dar triste” au fost pronunţate de fostul lider sovietic Iosif Stalin “pentru a-şi descrie duşmanii”.

Cu câteva ore înainte de discursul lui Flake, un alt senator republican, John McCain, membru important al Congresului, a făcut apel la Donald Trump, într-un articol de opinie, să înceteze “să atace presa”.

În opinia fostului candidat republican la preşedinţie, atitudinea preşedintelui faţă de mass-media reprezintă o problemă pentru America, dar şi pentru întreaga lume.

“Fie că Trump este sau nu conştient, actele sale sunt observate de lideri străini care îi folosesc deja cuvintele ca scuză”, a subliniat el, denunţând atitudinea ‘incoerentă’ sau chiar ‘ipocrită’ a administraţiei faţă de libertatea presei.

Citeşte şi: Pentagonul trimite un mesaj clar Turciei privind crearea unei armate în nordul Siriei

“Expresia ‘fake news’ căruia preşedintele american i-a dat o legitimitate este folosită de autocraţi pentru a reduce la tăcere jurnalişti”, a mai scris senatorul de 81 de ani care, în timpul campaniei, a denunţat fără reţinere comportamentul omului de afaceri din New York.

În faţa colegilor săi din Congres, Jeff Flake nu şi-a ascuns stupefacţia în legătură cu anunţarea acestor ‘premii’ puse în scenă de liderul primei puteri mondiale.

“Faptul că un preşedinte american poate să ofere un astfel de spectacol sfidează înţelegerea. Însă aici am ajuns”, şi-a exprimat el regretul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.