StiripesurseExterneTrump cere demiterea unor jurnalişti pentru relatările despre atacurile din Iran

Trump cere demiterea unor jurnalişti pentru relatările despre atacurile din Iran

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump cere demiterea unor jurnalişti de la postul de televiziune CNN şi de la cotidianul The New York Times pentru relatările lor despre impactul atacurilor SUA în Iran, informează dpa, potrivit stiripesurse.ro.

“Jurnaliştii de ştiri false de la CNN şi The New York Times ar trebui daţi afară, imediat!!! Oameni răi cu intenţii malefice”, a scris joi Trump cu litere mari pe platforma sa Truth Social.

Citeşte şi: R. Moldova va prelua președinția CoE. Chișinăul devine astfel capitala Europei – Stiripesurse.md

Este extrem de neobişnuit ca guvernul unei ţări democratice să ceară în mod deschis demiterea unor jurnalişti, comentează dpa.

CNN, The New York Times şi Washington Post au relatat la începutul săptămânii că bombardamentele din weekend nu au reuşit să distrugă instalaţiile nucleare subterane ale Iranului, citând oficiali aflaţi la curent cu raportul de informaţii militare al Agenţiei de Informaţii pentru Apărare (DIA) a Pentagonului.


Trump a criticat imediat ulterior relatările media ca fiind “ştiri false” şi a susţinut că programul nuclear al Iranului a fost împiedicat “practic timp de decenii”.

The New York Times a relatat că Trump a ameninţat cu un proces şi a cerut să i se prezinte scuze.

Ziarul şi-a citat avocatul, David McCraw, spunând într-o scrisoare de răspuns că “nu este necesară nicio retractare”. “Nu vor fi oferite scuze”, a adăugat McCraw.

“Am spus adevărul după cea mai bună capacitate a noastră. Vom continua să o facem”, a mai afirmat el.

Trump a criticat cu regularitate mass-media consacrate, numindu-le “media de ştiri false”, şi a atacat instituţiile media care sunt critice la adresa politicilor guvernamentale.

Preşedintele SUA a fost extrem de vocal – uneori folosind un limbaj dur – ca reacţie la relatările care pun sub semnul întrebării declaraţiile sale despre amploarea pagubelor provocate facilităţilor nucleare ale Iranului, care nu este clară încă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.