StiripesurseȘtirile zileiTrump cere electoratului din statele indecise să voteze anticipat

Trump cere electoratului din statele indecise să voteze anticipat

Publicat:

Cu mai puţin de 24 de ore înaintea începerii votului în persoană la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, preşedintele Donald Trump a cerut electoratului din unele state indecise să voteze anticipat, informează dpa, potrivit agerpres.

”Atât timp cât sunt în funcţie, NEBRASKA, MICHIGAN, MINNESOTA şi OHIO îşi vor reveni mai bine ca oricând! Votul anticipat se închide astăzi în aceste state măreţe şi avem nevoie ca VOI să ieşiţi şi să VOTAŢI! Împreună, vom FACE AMERICA MĂREAŢĂ DIN NOU!!”, a scris Trump pe Twitter.

Citește și : Afirmaţiile papei Francisc NU schimbă doctrina Bisericii Catolice

Michigan, Minnesota şi Ohio sunt aşa-numite state indecise, iar rezultatele din aceste zone ar putea înclina balanţa finală a scrutinului prezidenţial din SUA. Statul Minnesota nu a mai votat pentru un candidat republican la prezidenţiale începând din 1972, iar Michigan şi Wisconsin sunt două dintre cele trei state industriale care votează tradiţional cu Partidul Democrat. Al treilea este Pennsylvania, unde în 2016 Trump a câştigat cu un mic avans.

Pandemia de COVID-19 şi un nivel extraordinar de entuziasm i-au determinat pe americani să voteze anticipat în număr mare. Procesul de vot va începe marţi dimineaţă, ora locală, dar puţin peste 94 de milioane de persoane au votat deja anticipat, potrivit US Elections Project, o bază de date creată de un profesor de la Universitatea Florida pentru a monitoriza prezenţa la vot.


Această valoare fără precedent al numărului celor care au votat anticipat este în mare măsură rezultatul temerilor legate de pandemia de coronavirus şi al necesităţii menţinerii distanţării fizice în ziua alegerilor.

Unele state, ca Florida şi Louisiana, au încheiat votul anticipat în săptămâna trecută, însă altele au optat să facă acest lucru în ajunul zilei alegerilor.

Citește și : Grecia trece în LOCKDOWN şi suspendă zborurile în Salonic

În general, harta electorală pare să arate destul de rău pentru Donald Trump, care în ultimele luni s-a plasat constant în urma contracandidatului democrat Joe Biden în sondajele de opinie la nivel naţional, în special din cauza modului în care administraţia de la Washington a gestionat pandemia de COVID-19.

Numărul mare al voturilor prin corespondenţă face foarte probabil ca numele câştigătorului în câteva state, printre care Pennsylvania şi Wisconsin, să nu fie cunoscut marţi seara, autorităţile electorale aşteptându-se ca numărarea voturilor să dureze mai mult.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rebel Wilson câștigă procesul de defăimare intentat de actrița din filmul său

Actrița australiană Rebel Wilson a obținut o victorie importantă în instanță, după ce un tribunal din Sydney a respins procesul de defăimare intentat de...

26 Iulie, Ziua Internațională a Bunicilor

Ziua Bunicilor este o zi comemorativă, dedicată bunicilor în cadrul fiecăreia dintre familiile care își onorează precursorii, zi care complementează Ziua Mamei și Ziua...

Evenimentele Zilei de 26 iulie în Istorie

26 iulie este a 207-a zi a calendarului gregorian și a 208-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 26 iulie (BOR) Sf. Sfințit Mc. Ermolae;...

Horoscop 26 iulie 2026

Multe zodii simt nevoia de reevaluare, răbdare și reorganizare. Relațiile, cariera și planurile financiare intră sub semnul maturității și al deciziilor bine cântărite. Horoscop 26...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.