StiripesurseSintezeTrump CONFIRMĂ: Liderul islamist Baghdadi a murit

Trump CONFIRMĂ: Liderul islamist Baghdadi a murit

Publicat:

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat duminică, în cadrul unui discurs, că liderul grupării teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a murit în Siria, potrivit CNN, scrie mediafax.

Președintele american a informat că militarii americani l-au încercuit pe Baghdadi, iar acesta și-a detonat vesta cu explozibili pe care o avea asupra sa. Trei dintre copiii liderului ISIS au murit în explozie. Potrivit lui Trump, niciunul dintre militarii americani implicați în operațiune nu a decedat.

Citește și : Trump, așteptat să facă un anunţ ‘foarte important’

Trump a mai spus că Baghdadi era monitorizat de către Statele Unite de două săptămâni, iar operațiunea a fost lansată întrucât existau informații potrivit cărora acesta intenționa să plece din locul în care se afla. Președintele american a mai spus că forțele kurde au oferit informații Statelor Unite în legătură cu Baghdadi.

Autoritățile de la Ankara au fost și ele informate cu privire la această operațiune, dat fiind faptul că Turcia desfășoară o ofensivă militară în nordul Siriei.


Donald Trump a adăugat că al-Baghdadi a murit „ca un câine și ca un laș”. El a mai informat că și alți membri ai grupării au fost uciși în această operațiune, iar numărul exact al acestora va fi anunțat în următoarele 24 de ore.

Statele Unite au obținut informații foarte importante despre Stat Islamic în timpul operațiunii, a adăugat președintele.

Trump le-a mulțumit kurzilor din Siria, Turciei, Irakului și Rusiei pentru sprijin.

Citește și : Liderul unei grupări jihadiste a fost ucis

Abu Bakr al-Baghdadi, pe numele său real Ibrahim Awwad Ibrahim al-Badri, a devenit unul dintre cei mai căutați teroriști din lume în 2014, după ce teroriștii grupării Stat Islamic au capturat orașul irakian Mosul.

Născut în 1971, la nord de capitala irakiană, Bagdad, al-Baghdadi era cleric la o moschee din Irak în 2003, în timpul invaziei americane. El a fost membru al grupării Al Qaeda și a proclamat așa-numitul „califat” al Stat Islamic în Irak și Siria în 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.