StiripesurseȘtirile zileiTrump continuă să remanieze tribunalele americane de dragul electoratului său conservator

Trump continuă să remanieze tribunalele americane de dragul electoratului său conservator

Publicat:

Senatul SUA l-a audiat miercuri pe un judecător numit de Donald Trump în una dintre cele mai prestigioase funcţii din ţară, în pofida obiecţiilor formulate de democraţi, care susţin că sunt probleme mai urgente ce necesită să fie rezolvate pe timp de pandemie, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

Numirea judecătorilor conservatori în întreaga ţară este un argument emblematic al campaniei pentru realegerea preşedintelui republican în exerciţiu, care a remaniat deja profund tribunalele federale, sprijinindu-se pe majoritatea republicană din Senat, notează sursa citată.

Citeşte şi: Pandemia câştigă teren în închisorile din SUA

Revenită la muncă după o pauză având legătură cu noul coronavirus, camera superioară a Congresului SUA, însărcinată prin Constituţie să confirme alegerile Casei Albe, a trecut imediat la treabă.

Mai mulţi membri ai comisiei juridice a Senatului l-au audiat prin videoconferinţă pe judecătorul conservator Justin Walker (37 de ani), pe care Donald Trump tocmai l-a numit la Curtea Federală de Apel din Washington, tribunalul cel mai influent din SUA după Curtea Supremă.


Tânărul magistrat, un apropiat al liderului majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, a cunoscut o ascensiune meteorică în ultimele luni: în toamnă, el a fost numit, apoi confirmat ca judecător la un tribunal din Kentucky, chiar dacă organizaţia barourilor ABA apreciase la acea vreme că este “necalificat” pentru a ocupa acest post. Organizaţia şi-a revizuit de atunci opinia, dându-i calificativul de “bine calificat”.

Potrivit senatoarei democrate Dianne Feinstein, care i-a reproşat lipsa de experienţă, Justin Walker nu a pronunţat decât 12 hotărâri judecătoreşti în cariera sa. El s-a remarcat îndeosebi prin faptul că a dat câştig de cauză unei biserici care voia să organizeze o slujbă de Paşte pe modelul “drive-in”, în pofida interdicţiei municipale cu privire la orice fel de adunări.

“Numirea lui Walker ar fi deja controversată în timpuri normale. În această perioadă de criză sanitară, aceasta este o ruşine”, a apreciat liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer.

Citeşte şi: Curtea Supremă israeliană aprobă guvernarea lui Netanyahu cu Gantz

“În loc să-şi concentreze toată atenţia pe (combaterea) COVID-19, Comisia juridică va pierde timp preţios pe numirea unui protejat al şefului lui McConnell”, a adăugat el. “Milioane de americani nu au un loc de muncă, iar în Senat majoritatea republicană îşi consacră timpul pentru a da de lucru judecătorilor de dreapta”, şi-a exprimat indignarea acesta.

În timpul campaniei prezidenţiale din 2016, Donald Trump şi-a asigurat sprijinul electoratului conservator tradiţional promiţând să numească judecători fideli valorilor sale. De la învestitură, el a obţinut confirmarea a 190 de judecători, între care doi la Curtea Supremă, pe 860 de posturi, potrivit site-ului oficial al Centrului judiciar federal.

Preşedintele a optat pentru candidaţi tineri şi recunoscuţi de organizaţia conservatoare “Federalist Society”, asigurându-se astfel că îşi lasă amprenta asupra justiţiei ţării dincolo de mandatul său, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.