StiripesurseȘtirile zileiTrump crede că Bloomberg va eşua într-o eventuală cursă prezidenţială

Trump crede că Bloomberg va eşua într-o eventuală cursă prezidenţială

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că fostul primar al New Yorkului, Michael Bloomberg, va suferi un eşec dacă se va lansa în cursa pentru Casa Albă, aşa cum ar urma să facă, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres

“Micul Michael va eşua” pentru că “nu a făcut ce trebuie ca să reuşească”, a anticipat Trump, asigurând, pe de altă parte, că este candidatul pe care i-ar plăcea cel mai mult să-l învingă la scrutinul prezidenţial din 2020.

Citește și : Retragerea trupelor militare din regiunea ucraineană Donbass va începe sâmbătă

Omul de afaceri miliardar – locul 9 pe plan mondial, conform Forbes – a anunţat în martie că nu va lua parte la alegeri, având în vedere că în cursă se află deja circa 20 de democraţi şi în plus nu doreşte să submineze şansele fostului vicepreşedinte Joe Biden, care se situează, asemenea lui, pe o poziţie centristă.

Joi, apropiaţi ai lui Bloomberg (77 de ani) au indicat însă că acesta dispune deja de semnăturile necesare pentru a-şi înregistra candidatura în statul Alabama, termenul limită pentru înregistrare fiind în acest stat vineri seara.


“Nu va reuşi, dar cred că o să-i dăuneze lui Biden”, a mai apreciat vineri Trump. “Îl cunosc de mult pe Michael. A spus multe lucruri bune despre mine. Astăzi nu mai este acelaşi om”, a adăugat Trump, într-o serie de remarci făcute în grădina Casei Albe. “O să cheltuiască mulţi bani. Are probleme serioase. Unele probleme personale şi multe altele”, a menţionat preşedintele. “Nu are magia necesară să câştige”, a conchis Trump.

Citește și : Turcia va începe expulzarea jihadiștilor străini către ţările lor

Bloomberg – care a fost multă vreme republican, în 2016 a avut în vedere să ia parte la prezidenţiale ca independent, iar în prezent este democrat – are o avere netă estimată la 52 miliarde de dolari. Comparativ, averea lui Trump se apropie de 3 miliarde.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.