StiripesurseȘtirile zileiTrump crede în planul său de pace pentru Orientul Mijlociu, pe...

Trump crede în planul său de pace pentru Orientul Mijlociu, pe care îl va prezenta marţi

Publicat:

Donald Trump a reafirmat luni că are încredere în planul său de pace pentru Orientul Mijlociu, cu prilejul întâlnirii la Casa Albă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, şi a anunţat că va prezenta textul propunerii marţi la prânz, relatează AFP, Reuters şi DPA, scrie agerpres.

“”Îl vom anunţa mâine la (ora locală) 12.00 (17.00 GMT). Vom prezenta un plan. Vom vedea dacă prinde sau nu. Dacă prinde va fi grozav, iar dacă nu prinde putem trăi şi cu asta”, a spus Trump.

“Credem că în cele din urmă vom avea sprijinul palestinienilor. Dar vom vedea. Dacă-l vom avea, va fi un omagiu extraordinar pentru toţi cei implicaţi, iar dacă nu-l vom avea, viaţa merge înainte”, a mai afirmat el la Casa Albă, menţinând că are sprijinul unor state arabe, pe care nu le-a numit.

Citește și : Polonia va semna contractul pentru cumpărarea a 32 de avioane multirol F-35


“Este prea bun pentru ei. Fără ei nu avem un acord şi asta este OK, nu trăiesc bine. După cum ştiţi, am tăiat ajutorul pentru palestinieni”, a mai spus Trump, caracterizându-şi planul drept “o sugestie între Israel şi palestinieni”.

Trump a mai declarat cu acest prilej că Israelul are “un sistem foarte ciudat”, menţionând că aşteaptă ca cel de al treilea rând de alegeri din acest an să ducă la o concluzie.

“Aştept cu nerăbdare să facem istorie mâine”, a spus Netanyahu, mulţumindu-i în mod repetat lui Trump, inclusiv pentru mutarea ambasadei SUA la Ierusalim şi poziţia dură a administraţiei americane faţă de Iran, pe care l-a calificat drept “cel mai antisemit regim de pe planetă”.

“Aţi fost cel mai mare prieten pe care Israelul l-a avut la Casa Albă”, i-a transmis Netanyahu lui Trump.

Citește și : Avionul prăbuşit în Afganistan aparţine SUA (oficial)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cartelele SIM preplătite vor putea fi cumpărate doar cu actul de identitate

Cartelele SIM și eSIM preplătite vor putea fi activate doar după confirmarea identității utilizatorului în baza unui act de identitate. O decizie în acest...

Cinci partide ar accede în viitorul Parlament (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede cinci partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Cluburile moldovenești de fotbal și-au aflat adversarele din prima rundă a cupelor europene

Cluburile de fotbal din Republica Moldova, Petrocub Hâncești, Sheriff Tiraspol și Milsami Orhei și-au aflat adversarii din primele tururi preliminare ale cupelor europene. Campioana Republicii...

MITĂ de proporţii de la elevi pentru a trece BAC-ul la informatică

Un profesor din cadrul unei entități autorizate pentru organizarea examenelor internaționale Certiport este vizat într-un dosar de corupție. Acesta este bănuit că ar fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.