Trump dă asigurări că Marea Britanie va putea obţine un acord comercial ‘fenomenal’ cu SUA, după Brexit

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită la Londra, a dat asigurări marţi că Marea Britanie va putea obţine un acord comercial “fenomenal” cu SUA, după retragerea ei din Uniunea Europeană, şi a salutat modul în care a gestionat premierul britanic Theresa May negocierile de Brexit, relatează Reuters, dpa şi AFP, potrivit agerpres.

“Ţările noastră au investiţii reciproce de peste 1000 de miliarde de dolari fiecare”, a declarat Trump presei, după discuţiile cu şefa executivului britanic.


Citește și : Minorităţile etnice rămân ‘larg subreprezentate’ în noul Parlament European (ONG)

El a evocat un “potenţial extraordinar, probabil de două şi chiar de trei ori mai mare decât ce se întâmplă acum”, pentru un viitor acord comercial bilateral, indicând că acesta ar putea avea în vedere şi agenţii britanice cum este sistemul public de sănătate NHS (National Health Service).

Donald Trump a reiterat apelul adresat aliaţilor NATO de a creşte bugetul apărării, argumentând că aceştia “nu au altă opţiune” în faţa provocărilor lumii de azi.

“Premierul (britanic Theresa May) şi cu mine suntem de acord că aliaţii noştri din NATO trebuie să-şi majoreze bugetul militar şi am lucrat amândoi foarte intens în acest scop. Ne aşteptăm ca un număr tot mai mare de ţări să atingă obiectivul de minim 2% din PIB. Pentru a răspunde provocărilor de astăzi, toţi membrii alianţei trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile. Nu au de ales”, a punctat Trump.

În acelaşi timp, preşedintele american s-a declarat “absolut sigur” că va ajunge la un acord cu Londra în legătură cu o posibilă implicare a companiei chineze Huawei în dezvoltarea reţelei britanice de 5G, privită cu suspiciune de Washington pentru că ar facilita spionajul din partea Beijingului.

“Vom avea absolut sigur un acord cu privire la Huawei şi orice altceva”, a afirmat liderul de la Casa Albă în cadrul conferinţei de presă.

Citește și : UE cere autorităților chineze eliberarea deţinuţilor politici cu ocazia comemorării represiunii din piaţa Tiananmen

Trump a insistat că Marea Britanie şi SUA au făcut întotdeauna schimb de informaţii nelimitat şi că se aşteaptă ca acest lucru să continue, exprimându-şi încrederea că Londra şi Washingtonul vor reuşi să “reglementeze orice divergenţe”, pentru că au o “relaţie incredibilă” la capitolul intelligence.

Pe de altă parte, preşedintele SUA a afirmat că Mexicul “trebuie să facă mai mult” pentru a opri “invazia” de migranţi în SUA, dacă doreşte să evite impunerea de taxe vamale, subliniind că este “inacceptabil” faptul că “milioane de oameni” traversează graniţa dintre cele două ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.