StiripesursePoliticăȘor se implică direct în campania Victoriei Furtună

Șor se implică direct în campania Victoriei Furtună

Publicat:

Șor se implică direct în campania Victoriei Furtună

Fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, este unul dintre candidații fugarului penal Ilan Șor în cadrul scrutinului prezidențial. Activitatea acesteia în campania electorală este coordonată de factorii de decizie din cadrul așa-zisului bloc „Victoria”, format din mai multe partide afiliate lui Șor, iar la întâlnirile cu alegătorii Furtună este însoțită de membrii grupării criminale.

Potrivit surselor Deschide.MD din cadrul „Victoria”, vineri, 27 septembrie, la oficiul central al blocului „Victoria” din capitală a avut loc o ședință de lucru cu participarea curatorilor și factorilor de decizie afiliați lui Șor. Printre cei prezenți se numără Marina Tauber, Vasile Bolea, Evghenia Guțul, Iuri Cuznețov și Victoria Șapa. Ședința a fost prezidată online de Ilan Șor, iar discuțiile s-au axat pe rezultatele nesatisfăcătoare obținute până la moment, dar și pe incompetența unor membri de partid în activitatea acestora.

Citeşte şi: Alertă aeriană la Kiev: Ruşii au atacat cu drone timp de peste cinci ore – Stiripesurse.md

La final, Ilan Șor, fără a oferi multe explicații, a comunicat celor prezenți că în continuare vor coordona acțiunile sale cu persoana care va intra în sală după ce se încheie ședința. Mai mulți membri au rămas uimiți, când au văzut că în sală a intrat Victoria Furtună. Mai mult, deputatul transfug Vasile Bolea, care a fost inițial candidatul blocului „Victoria”, a părăsit sala de ședință, fiind dezamăgit de situația dată.

Șor se implică direct în campania Victoriei Furtună

Sursele noastre precizează că în discuție cu cei rămași, Furtună a criticat acțiunile membrilor blocului ce se refera la propagandă, dar și organizarea și desfășurarea protestelor, menționând că în timpul apropiat agenda de acțiuni electorale va fi modificată.


Totodată, Victoria Furtună a anunțat că „intenționează să se deplaseze în fiecare raion din R.Moldova pentru a prezenta alegătorilor programul electoral”.

La o distanță de doar două zile, la Hîncești, Furtună se lansează oficial în campania electorală, iar cei care o însoțesc sunt curatorii „Victoriei” lui Șor, responsabili de raionul respectiv.

Mai exact, printre cei aproximativ 150 persoane care au fost aduși la eveniment se numără mai mulți membri afiliați partidelor lui Șor, precum și Nicolai Vornicov, curator responsabil pe municipiul Hâncești, Ion Gliga, curator responsabil pe raionul Hîncești, dar și Olesea Baciu (Brînza). Anume aceștia trei au coordonat și au adus lumea la eveniment.

Șor se implică direct în campania Victoriei Furtună

Zilele trecute, episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, s-a angajat deschis să facă campanie electorală pentru Victoria Furtună. Acesta a îndemnat clericii din regiune să susțină pe fostul procuror, în timpul unui sobor preoțesc.

De menționat că în cadrul scrutinului actual Victoria Furtună participă în calitate de candidat independent. Anterior, unui alt candidat, Vasile Tarlev, care a încercat să candideze independent, i-a fost anulată înregistrarea, după ce Comisia Electorală Centrală a aflat că acesta este sprijinit și ajutat de un partid politic. Ca urmare, Tarlev a fost nevoit să depună din nou cererea de participare în cursă, doar că de această dată fiind desemnat de partidul „Viitorul Moldovei”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.