StiripesurseExterneTrump, după discuția cu Zelenski: 'El, la fel ca preşedintele Putin,...

Trump, după discuția cu Zelenski: ‘El, la fel ca preşedintele Putin, vrea să facă PACE’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări miercuri că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski doreşte “să facă pace”, declaraţie făcută după o convorbire telefonică între cei doi lideri, relatează AFP.

“Conversaţia a decurs foarte bine. El, la fel ca preşedintele Putin, vrea să facă PACE”, a scris Trump pe reţeaua sa Truth Social, la scurt timp după ce a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a anunţat lansarea unor negocieri “imediate” pentru a pune capăt războiului din Ucraina, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării

Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat telefonic miercuri timp de aproape o oră şi jumătate şi au convenit să se întâlnească, a transmis Kremlinul, în timp ce liderul de la Casa Albă a afirmat la rândul său că a convenit cu omologul său rus să înceapă “imediat” negocierile cu privire la Ucraina, notează Reuters şi AFP.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin şi Trump au discutat despre Orientul Mijlociu, relaţiile bilaterale, Ucraina şi un schimb de deţinuţi între Washington şi Moscova, a relatat agenţia de presă de stat TASS.


Putin şi Trump au convenit să se întâlnească, a transmis TASS, adăugând că preşedintele rus l-a invitat pe omologul său american la Moscova.

Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare

Trump a declarat în repetate rânduri că doreşte să pună capăt războiului declanşat de Rusia în Ucraina şi că se va întâlni cu Putin pentru a discuta despre acest lucru, deşi data sau locul summitului nu sunt cunoscute încă public.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

Serviciile digitale de stare civilă, indisponibile temporar pe platforma evo.gov.md între 24 și 26 iulie 2026

Accesul la serviciile digitale de stare civilă disponibile prin platforma guvernamentală evo.gov.md va fi suspendat temporar în perioada 24 iulie, ora 18:00 – 26...

Moldova se alătură mecanismului internațional de compensare pentru Ucraina

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat joi, 23 iulie, Convenția de la Haga privind crearea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina. Noul instrument juridic va...

Fondatoarea unei companii de turism, reținută pentru 72 de ore într-un dosar de escrocherie de circa un milion de lei

Fondatoarea unei companii de turism a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru escrocherie. Pe acest caz, mai multe familii au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.