StiripesurseExterneTrump evaluează şansele încheierii unui acord comercial cu UE la '50-50'

Trump evaluează şansele încheierii unui acord comercial cu UE la ’50-50′

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că probabilitatea ca SUA să încheie un acord comercial cu Uniunea Europeană este de “50-50”, în contextul în care se apropie data-limită de 1 august, de la care intră în vigoare taxele vamale de 30% asupra importurilor europene anunţate de liderul de la Casa Albă în lipsa unei alte înţelegeri, relatează AFP.

“Aş spune că avem şanse 50-50 – poate chiar mai mici – de a încheia un acord cu UE”, le-a spus preşedintele american jurnaliştilor la plecarea din Washington pentru o călătorie în Scoţia. “Lucrăm cu foarte mult zel cu Europa, cu UE”, a adăugat el, potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Cu o zi în urmă, liderul de la Casa Albă declara pe aceeaşi temă că “suntem pe cale să facem, probabil, un acord foarte bun cu ei”. “Vor cu adevărat să ajungă la un acord”, a mai precizat atunci Trump.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a afirmat la rândul său că un acord este “la îndemână”.


Donald Trump a luat Uniunea Europeană prin surprindere pe 12 iulie, când a anunţat taxe vamale de 30% asupra tuturor importurilor provenind din UE începând de la 1 august. De atunci au loc negocieri pentru a evita aceste măsuri care i-ar arunca pe cei doi giganţi ai economiei mondiale într-un război comercial cu un impact substanţial, notează AFP.

Diplomaţi din cadrul UE au declarat zilele trecute că Washingtonul şi Bruxellesul sunt aproape de un posibil acord privind taxe vamale de 15% asupra bunurilor UE importate în SUA, după modelul unui acord încheiat de Washington cu Japonia.

Înainte de plecarea sa spre Scoţia, Donald Trump a evocat de asemenea negocierile cu alţi parteneri comerciali importanţi.

“Avem un prim draft al unui acord cu China”, a dat el asigurări.

Reprezentanţi ai guvernelor chinez şi american se vor întâlni săptămâna viitoare la Stockholm pentru un al treilea ciclu de discuţii privind taxele vamale, în timp ce secretarul american al Trezoreriei Scott Bessent – care se va deplasa în capitala Suediei pentru discuţii – a subliniat marţi că pauza negociată cu Beijingul va lua sfârşit la 12 august.

Trump s-a arătat mai dur cu Canada, vecinul de la nord al SUA, partener comercial şi aliat major al Washingtonului.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

“Nu am avut până acum prea mult noroc cu Canada. Cred că Canada ar putea fi una dintre acele ţări care va trebui pur şi simplu să plătească taxe vamale”, a declarat el, acuzând faptul că discuţiile cu Ottawa “nu au fost cu adevărat negocieri”.

Canada riscă taxe vamale de 35% în absenţa unui acord comercial cu Washingtonul până la 1 august. “Nu avem un acord cu Canada. Nu suntem cu adevărat concentraţi asupra acestui lucru”, a mai spus Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sheriff Tiraspol a fost umilită acasă de Maccabi Tel Aviv

Sheriff Tiraspol a pierdut cu 0-5 în fața israelienilor de la Maccabi Tel Aviv în prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Europei....

Un copil de doi ani a ajuns la spital după ce a băut solvent

Un moment de neatenție s-a transformat într-o urgență medicală majoră pentru o familie dintr-o localitate a raionului Fălești. Un băiețel în vârstă de doi...

Moldova, Letonia, Lituania și Ucraina își consolidează cooperarea la frontieră

Conducătorii autorităților de frontieră din Republica Moldova, Letonia, Lituania și Ucraina au semnat o declarație comună pentru sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova și...

BNM organizează o nouă conferință internațională dedicată convergenței europene

Banca Națională a Moldovei (BNM), în parteneriat cu Banca Franței și Banca Națională a României organizează cea de-a doua ediție a conferinței internaționale dedicată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.