StiripesurseȘtirile zileiTrump face apel la democraţi să ajungă la un acord în...

Trump face apel la democraţi să ajungă la un acord în privinţa ‘shutdown-ului’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump i-a acuzat din nou sămbătă pe democraţi că sunt vinovaţi de blocajul administraţiei federale (‘shutdown’), în contextul în care această paralizie parţială a intrat în a doua săptămână, informează AFP, scrie agerpres.

“Sunt la Casa Albă şi îi aştept pe democraţi să vină şi să încheiem un acord asupra securităţii la frontieră”, a scris el pe Twitter.

“Din ce ştiu, ei petrec atât de mult timp cu hărţuirea preşedintelui, încât le rămâne puţin timp pentru alte lucruri precum oprirea infracţionalităţii sau apărarea armatei noastre”, a adăugat el.

Citește și : Rebelii din Yemen au început să se retragă din portul Hodeida (ONU)


La 3 ianuarie, congresmenii aleşi la scrutinul din noiembrie îşi vor prelua mandatul. Democraţii, care vor controla de atunci Camera Reprezentanţilor, au promis să iniţieze mai multe anchete parlamentare asupra preşedintelui şi anturajului său.

Zidul promis de preşedintele american la frontiera cu Mexicul este în centrul impasului bugetar care a provocat acest blocaj.

Trump a făcut din construirea acestui zid una din priorităţile sale pentru a limita imigraţia clandestină şi a cerut pentru asta cinci miliarde de dolari, fără de care el nu va semna legile de finanţare a 25% din instituţiile federale, paralizate de la 22 decembrie.

Democraţii se opun categoric, dar au propus peste un miliard de dolari pentru măsuri de securitate la frontieră.

Vineri, preşedintele a ameninţat că va închide frontiera dacă “democraţii obstrucţionişti” vor persista în refuzul de a aproba finanţarea construirii zidului.

Liderii democraţi nu au mai spus nimic de la Crăciun, când au acuzat Casa Albă că prezintă cereri fluctuante care fac imposibilă orice negociere.

Citește și : Rusia şi Turcia au convenit să îşi „coordoneze” acţiunile pe teren în Siria după retragerea SUA

Mingea este acum în terenul Senatului, care va relua examinarea unei legi bugetare la 2 ianuarie.

Acest ‘shutdown’ este al treilea din 2018, după cel din ianuarie (trei zile) şi cel din februarie (câteva ore). Precedentul, din octombrie 2013, a durat 16 zile. Recordul, de 21 de zile, datează din 1995-1996.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.