StiripesurseȘtirile zileiTrump îi convoacă pe liderii G7 prin videoconferinţă

Trump îi convoacă pe liderii G7 prin videoconferinţă

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump va convoca joi o întâlnire în sistem de videoconferinţă a liderilor Grupului celor 7 (G7) destinată coordonării răspunsurilor naţionale de combatere a noului coronavirus, conform informaţiilor furnizate marţi de Casa Albă, transmite dpa, potrivit agerpres.

Liderii principalelor democraţii industrializate s-au întâlnit pentru prima dată în sistem de videoconferinţă la mijlocul lunii martie, reuniunea fiind consacrată aceluiaşi subiect: pandemia COVID-19.

Citește și: Externele franceze îl convoacă pe ambasadorul chinez la Paris

SUA, care deţin anul acesta preşedinţia rotativă a G7, au fost nevoite să anuleze reuniunea fizică din acest an din cauza pandemiei.

Ţările membre ale G7 (SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Japonia) se confruntă cu focare importante ale noului virus.


Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deere, a declarat că întâlnirea va avea drept scop “coordonarea răspunsurilor naţionale” la pandemie.

Citește și: SUA își SUSPENDĂ contribuția la Organizaţia Mondială a Sănătăţii

“Lucrând împreună, G7 adoptă o abordare cuprinzătoare a societăţii pentru a gestiona criza în mai multe domenii, printre care sănătate, finanţe, asistenţă umanitară, ştiinţă şi tehnologie”, a afirmat Deere.

Miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA au avut anterior discuţii şi au emis o declaraţie ce reiterează angajamentul G7 “de a face tot ceea ce este necesar” pentru a se asigura creşterea şi protejarea economiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Litoralul din Odesa s-a redeschis pentru turiști

Autoritățile ucrainene au redeschis 13 zone de plajă din Odesa, după ce acestea au fost verificate și declarate conforme cu cerințele de siguranță impuse...

7% dintre cei mai rari urangutani, morți în urma ploilor abundente

Patru zile de ploi abundente și alunecări de teren pe insula indoneziană Sumatra au ucis 7% dintre cei mai rari urangutani din lume. Un nou...

Cea mai vârstnică studentă din România a absolvit facultatea la 90 de ani

Amalia-Susana Tușa, considerată cea mai vârstnică studentă din România, a absolvit la vârsta de 90 de ani specializarea Teologie Didactică din cadrul Facultății de...

O companie a prezentat un robot umanoid care spală vase. Ulterior s-a aflat că era un om mascat

  O companie de software a prezentat un videoclip cu un robot umanoid care spală vase. Mișcările robotului au fost atât de naturale încât...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.