StiripesurseȘtirile zileiTrump intră în clinciuri cu propriul consilier expert în boli infecţioase

Trump intră în clinciuri cu propriul consilier expert în boli infecţioase

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu este de acord cu consilierul său expert în boli infecţioase, doctorul Anthony Fauci, pe subiectul redeschiderii şcolilor, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Întrebarea dacă elevii şi studenţii americani ar trebui să reia sau nu cursurile în septembrie pare să se contureze ca un punct de divergenţă între liderul de la Casa Albă şi consilierul său.

Citește și: Fostul șef de campanie al lui Trump a fost eliberat din închisoare

Marţi, în faţa senatorilor americani, doctorul Anthony Fauci a atras atenţia asupra consecinţelor potenţial foarte grave ale unei relaxări prea rapide a măsurilor restrictive. El a explicat cu această ocazie că, probabil, un vaccin nu va fi disponibil la data la care vor fi reluate cursurile şi a recomandat prudenţă statelor care doresc să ridice măsurile de izolare.

“Am fost surprins de răspunsul său”, a declarat miercuri preşedintele Donald Trump reporterilor la Casa Albă. “Pentru mine acesta nu este un răspuns acceptabil, în special în ceea ce priveşte şcolile”.


“Ne redeschidem ţara, oamenii doresc această redeschidere, şcolile vor fi deschise”, a spus preşedintele american.

În pofida unor dezacorduri mărunte din trecut, preşedintele SUA l-a susţinut până acum întotdeauna pe doctorul Fauci. Dar acesta a fost trecut tot mai mult în plan secund, pe măsură ce Donald Trump a pus din ce în ce mai des accentul pe necesitatea redeschiderii economiei.

“Anthony este un om bun, chiar bun. Nu am fost de acord cu el”, a declarat Donald Trump într-un fragment dintr-un interviu programat să fie difuzat joi dimineaţa pe canalul Fox Business Network.

Citește și: Polonia redeschide cafenelele și restaurantele

“Cred că trebuie să ne redeschidem şcolile”, a repetat preşedintele în acest interviu. “Sunt într-un dezacord profund cu el în privinţa şcolilor”.

Întrebat marţi de senatori despre diferenţele de opinie apărute în discursului său şi în cel al preşedintelui american, Anthony Fauci a respins existenţa unei “confruntări”.

“Eu dau sfaturi şi (preşedintele) le ascultă şi le respectă şi se informează de la mai multe persoane. În ultimele luni, nu am avut o relaţie conflictuală”, a susţinut Fauci.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În Drochia va fi instalat un semafor inteligent

Lucrările de montare a obiectivului semaforic pe drumul național R7 R14–Drochia–Costești–frontiera cu România, la km 31+620, au demarat ieri, anunță Administrația Națională a Drumurilor...

Ploile abundente au dat peste cap sezonul căpșunilor

La sfârșitul lunii mai, producătorii moldoveni de fructe de pădure au început recoltarea căpșunilor din 2026 de pe plantațiile „în câmp deschis”. În jumătatea...

Pescarii au liber la peşte pe malurile Nistrului

Perioada de prohibiție instituită pentru protejarea resurselor biologice acvatice s-a încheiat, iar pescuitul recreativ și sportiv este din nou permis în sectoarele unde restricțiile...

Reţelele sociale şi platformele video depăşesc media tradiţionale (studiu)

Pentru prima dată, reţelele sociale şi platformele video sunt utilizate mai mult pentru informare la nivel mondial comparativ cu media tradiţionale, conform unui raport...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.