StiripesurseȘtirile zileiTrump îşi reia mitingurile de campanie cu speranţa de a-şi impulsiona...

Trump îşi reia mitingurile de campanie cu speranţa de a-şi impulsiona candidatura la Casa Albă

Publicat:

Donald Trump îşi reia sâmbătă mitingurile de campanie, prin discursuri în statul-cheie New Hampshire şi apoi în South Carolina, situate la 1.500 de kilometri distanţă, sperând să-şi impulsioneze candidatura la Casa Albă în 2024, relatează AFP, scrie news.ro

Fostul preşedinte republican părăseşte saloanele de lux ale reşedinţei sale din Florida, la două luni după ce şi-a lansat candidatura în alegerile prezidenţiale din 2024, într-o deplasare deloc întâmplătoare.

Citește și : China anunţă o scădere cu 80% a numărului zilnic de decese asociate COVID-19

Cele două state urmează să fie printre primele care organizează alegeri primare republicane – la începutul lui 2024 -, iar o victorie i-ar garanta miliardarului un impuls preţios – şi necesar – în continuarea campaniei.

Sâmbătă dimineaţa, septuagenarul era aşteptat la Salem, un orăşel din New Hampshire, în care Partidul Republican îşi organizează Convenţia anuală.


Însă, în pofida faptului că a domnit ani de zile asupra ”Grand Old Party” (GOP), Donald Trump nu se va afla neapărat pe un teren cucerit. În acest stat situat la frontiera cu Canada, mulţi aleşi locali îi reproşează miliardarului că a redus şansele republicanilor în recentele alegeri de la jumătate de mandat, prin susţinerea unor candidaţi consideraţi prea extremişti.

”Personal, eu cred că el şi-a pierdut mult din atracţie şi din aură”, declară un ales local, Mike Bordes, care l-a susţinut pe Donald Trump în alegerile din 2020.

Alesul urma să fie prezent sâmbătă la Salem – ”el este fostul preşedinte, deci trebuie să-l primim” -, însă se declară ”pregătit să meargă înainte şi să ia în calcul alte opţiuni” la învestirea republicană.

Acelaşi lucru se constată în South Carolina, un stat situat la ţărmul Oceanului Atlantic, unde Donald Trump urmează să-şi dezvăluie echipa de campanie, la ora locală 16.00 (duminică, 0.00, ora României).

În mod oficial, miliardarul este singurul candidat republican declarat, însă mai mulţi pretendenţi din acest stat par pregătiţi să se lanseze în cursă – în frunte cu fosta sa guvernatoare, Nikki Haley, care le-a promis susţinătorilor săi un anunţ foarte curând.

Donald Trump şi-a văzut mulţi dintre marii donatori anunţănd în mod public că nu-i vor susţine candidatura în 2024, în favoarea lui Ron DeSantis – guvernatorul Floridei şi o stea în ascensiune în partid, care nu şi-a anunţat însă în mod oficial intrarea în cursă.

Fostul preşedinte este vizat într-o miriadă de anchete.

În decembrie, o Comisie parlamentară care anchetează cu privire la responsabilitatea miliardarului în luarea cu asalt de către susţinătorii acestuia a Capitoliului a recomandat ca acesta să fie urmărit penal.

O judecătoare din Georgia a anunţat, la rândul său, o hotărâre ”iminentă” cu privire la presiuni politice pe care le-a exercitat în acest stat.

Donald Trump este greu de ”îngropat”, avertizează neîncetat susţinătorii acestuia.

Tribunul, a cărui cădere a fost anunţată de nenumărate ori, a supravieţuit tuturor scandalurilor.

Fostul magnat în domeniul imobiliar ar putea să profite de pe urma unei viitoare ridicări a suspendrării conturilor sale pe Facebook şi Instagram, un ”megafon” profitabil.

Donald Trump sau altcineva, candidatul republican ales în primare îl va înfrunta pe cel desemnat de către Partidul Democrat – în noiembrie 2024.

Preşedintele democrat Joe Biden a anunţat până acum că ”intenţionează să candideze” şi a promis să-şi facă decizia publică la începutul acestui an.

Puţin câte puţin, arhitectura eventualei sale candidaturi începe să prindă formă.

Citește și : Facebook şi Instagram îşi redeshid ‘porţile’ pentru Donald Trump

Liderul octogenar urmează să viziteze marţi New Yorkul, iar vineri Philadelphia, şi să se întâlnească cu simpatizanţi bogaţi, pentru a alimenta puşculiţa partidului.

Unii experţi politici preconizează un eventual anunţ după discrusul despre Starea Uniunii, un discurs tradiţional de politică generală al preşedinţilor, susţinut în faţa congresmenilor, prevăzut la 7 februarie.

Niciun democrat nu s-a manifestat, până în prezent, să-l înfrunte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.