StiripesurseȘtirile zileiTrump lasă milioane de oameni fără alocaţie de şomaj de sărbători

Trump lasă milioane de oameni fără alocaţie de şomaj de sărbători

Publicat:

Milioane de şomeri americani au rămas fără ajutoare de şomaj sâmbătă, din cauză că preşedintele în exerciţiu Donald Trump refuză să promulge planul relansării economiei americane, în valoare de 900 de miliarde de dolari, adoptat luni de Congres, după ce miliardarul s-a plâns că sumele alocate în mod direct americanilor sunt insuficiente, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Trump şi-a surprins atât colegii republicanii, cât şi democraţi după ce a anunţat că nu este satisfăcut de proiectul de lege cu privire la mult aşteptatele ajutoare, în valoare de 892 de miliarde de dolari (730 de miliarde de euro), inclusiv o alocaţie de şomaj specială, care a expirat la 26 decembrie, şi finanţări federale în valoare de 1.400 de miliarde dolari până în septembrie.

Citește și : Erdogan s-a exprimat în favoarea îmbunătăţirii relaţiilor Turcia-Israel

Din cauză că Trump nu a promulgat legea, aproximativ 14 milioane de americani îşi pierd alocaţia de şomaj, potrivit unor date de la Departamentul Muncii.

O închidere parţială a administraţiei – “shutdown” – urmează să aibă loc începând de marţi, în cazul în care Congresul nu reuşeşte să ajungă până atunci la un compromis cu privire la o finaţare provizorie.


Republicanii şi democraţii din Congres au ajuns în weekendul trecut la un acord asupra unui al treilea plan de relansare economică, în urma crizei covid-19, după luni de discuţii aprinse.

Casa Albă şi-a exprimat susţinerea faţă de acest acord, iar Donald Trump – care urmează să fie înlocuit la 20 ianuarie în funcţie de către rivalul său democrat Joe Biden – s-a opus planului doar după ce acesta a fost adoptat de către ambele Camere ale Congresului.

Locatarul casei Albe s-a plâns de faptul că planul alocă sume prea mari unor proiiecte culturale şi ajutoare destinate străinilor şi că un cec săptămânal în valoare de 600 de dolari destinat americanilor este insuficient. El a cerut ca acest cec să fie crescut la 2.000 de dolari.

”De ce nu vor politicienii să dea oamenilor 2.000 de dolari în loc de doar 600?”, a scris Trump de Crăciun pe Twitter, îndemându-i pe congresmeni ”să dea bani poporului”.

Numeroşi economişti estimează că planul este insuficient, însă îl consideră un ajutor imediat necesar şi binevenit.

Opoziţia lui Trump faţă de proiectul de lege a luat prin surprindere numeroşi oficiali de la Casa Albă, dezvăluie o sursă la curent cu dosarul.

Citește și : Papa Francisc, în tradiţionalul său mesaj ‘Urbi et Orbi’: Avem nevoie mai mult ca oricând de fraternitate

Donald Trump îşi petrece sărbătorile de la sfârşitul anului la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, în Florida.

El nu s-a opus încă prin veto textului.

El ar putea ratifica proiectul de lege în zilele următoare. Strategia sa rămâne necunoscută.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

Deficitul fondului de pensii din Republica Moldova este de peste 3 miliarde de lei, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Potrivit...

Delegația transnistreană critică poziția R. Moldova în CUC

Delegația transnistreană la Comisia Unificată de Control (CUC) a emis o declarație „privind acțiunile provocatoare ale Republicii Moldova împotriva procesului de menținere a păcii...

Recolta de cireșe a fost compromisă aproape în totalitate

Recolta de cireșe din acest an este grav afectată de înghețurile de primăvară, ploile abundente și grindina care au lovit mai multe regiuni ale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.