StiripesurseȘtirile zileiTrump îl face MINCINOS pe fostul său consilier, care colaborează cu...

Trump îl face MINCINOS pe fostul său consilier, care colaborează cu FBI

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump l-a calificat marţi drept ‘mincinos’ pe fostul său consilier George Papadopoulos (foto), unul din cei trei inculpaţi în ancheta privitoare la ingerinţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016, şi a minimalizat rolul acestuia în campanie, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-o serie de mesaje pe Twitter postate marţi dimineaţă, Trump a reluat o afirmaţie din ziua precedentă, insistând că inculparea fostului său director de campanie, Paul Manafort, pentru conspiraţie împotriva Statelor Unite şi spălare de bani, este legată de fapte mult anterioare colaborării lor în campania pentru Casa Albă.

‘Puţini oameni îl cunoşteau pe tânărul voluntar, de nivel jos, numit George, care s-a dovedit deja un mincinos. Anchetaţi-i pe DEMS! (democraţi – n. red.)’, a scris Trump.

2 45


Dintre primii trei inculpaţi de procurorul special Robert Mueller, numai Papadopoulos, fost consilier de politică externă al lui Trump în campanie, a acceptat să pledeze vinovat şi să colaboreze cu poliţia federală.

Conform documentelor judiciare publicate luni, Papadopoulos a recunoscut că a minţit FBI în legătură cu contactele sale repetate cu intermediari ai Kremlinului pentru a găsi ‘cu ce să o murdărească ‘ pe candidata democrată Hillary Clinton şi a organiza o întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi Donald Trump.

Citeşte şi: Tribunalul Constituţional spaniol A ANULAT declaraţia de independenţă a Cataloniei

Liderul de la Casa Albă a respins în mod repetat acuzaţiile privind presupuse legături cu Rusia şi a calificat ancheta drept “o vânătoare de vrăjitoare”. Kremlinul a negat de asemenea orice ingerinţă în campania din SUA.

În cel mai recent tweet al său, Donald Trump îşi exprimă speranţa că ‘oamenii vor începe să-şi îndrepte atenţia spre scăderile noastre masive de impozite pentru companii (locuri de muncă) şi clasa de mijloc (în plus faţă de corupţia democraţilor)’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.