StiripesurseȘtirile zileiTrump nu-i cruţă pe republicanii care vor să-l dea afară din...

Trump nu-i cruţă pe republicanii care vor să-l dea afară din partid

Publicat:

Donald Trump a reacţionat joi împotriva ziarului conservator Wall Street Journal şi l-a criticat pe liderul minorităţii republicane din Senatul SUA pentru o presupusă încercare de a afecta grav Partidul Republican, prin insistenţele lor de a-l exclude pe fostul preşedinte american, transmite dpa, potrivit agerpres.

Trump, care urmăreşte atent presa conservatoare, s-a dezlănţuit într-o declaraţie amplă; el a deplâns la început poziţia conducerii Wall Street Journal, care a publicat săptămâna aceasta un articol în care argumenta că mulţi candidaţi republicani vor pierde în continuare alegerile dacă singurul lor atu este loialitatea faţă de fostul lider.

Citeşte şi: Vaticanul vrea SĂ DESCHIDĂ catacomba Commodilla

“Luptă pentru RINOS, care au lovit atât de rău Partidul Republican”, a spus Trump despre consiliul editorial al ziarului, folosind un acronim pentru Republicans In Name Only (Republicani doar cu numele) folosit cu sens dispreţuitor faţă de parlamentarii moderaţi. “Asta fac şi asta vor face. Din fericire, nimănui nu-i mai pasă prea mult despre editorialul din Wall Street Journal. Şi-au pierdut credibilitatea”.

În timpul mandatului lui Trump la Casa Albă, consiliul criticat acum a fost una din sursele importante de conţinut favorabil pentru preşedinte, până când acesta a fost acuzat de incitare la protestele din 6 ianuarie, în cursul cărora manifestanţii au ocupat Capitoliul din Washington, sediul Congresului Statelor Unite. În acel moment, publicaţia şi-a schimbat atitudinea şi i-a cerut lui Trump să demisioneze.


De la ziar, fostul preşedinte a schimbat direcţia şi a încercat să dea vina pe alţii pentru înfrângerile republicanilor în alegeri, susţinând că nu el, ci parlamentari precum McConnell sunt răspunzători. Trump a susţinut că partidul a pierdut în ianuarie două voturi pentru Senat în statul Georgia deoarece McConnell a refuzat să permită plata unor ajutoare a câte 2000 de dolari pentru majoritatea americanilor, în cadrul măsurilor de relansare a economiei afectate de epidemia de coronavirus.

“Acest ultim punct a fost folosit împotriva senatorilor noştri, iar cei 2000 de dolari vor fi aprobaţi oricum de democraţii care au cumpărat alegerile din Georgia – iar McConnell i-a lăsat!”, a spus fostul preşedinte. “Şi mai stupid, Comitetul Senatorial Naţional Republican a cheltuit milioane de dolari pe reclame TV ineficiente în care vedeta era Mitch McConnell, cel mai nepopular politician din ţară”, a adăugat Trump.

Un purtător de cuvânt al lui McConnell nu a răspuns solicitării de a comenta, menţionează dpa.

După ce şi-a încheiat mandatul şi a fost inculpat a doua oară – situaţie fără precedent pentru un preşedinte american – Trump şi-a concentrat o mare parte din energia politică pentru denigrarea membrilor propriului partid care s-au dezis de el după revolta de la Capitoliu.

Citeşte şi: Avertismentele de tsunami de pe coastele Pacificului au fost ridicate

Lideri ca McConnell sunt îngrijoraţi de atacurile din interiorul Partidului Republican, deoarece se tem de ruperea formaţiunii şi pierderea altor alegeri în viitor, apreciază dpa.

Lui Trump nu pare însă că i-ar păsa: el şi-a declarat sprijinul pentru mai mulţi contracandidaţi radicali împotriva republicanilor consacraţi la alegerile din 2022, la jumătatea mandatului prezidenţial. La Conferinţa pentru Acţiune Politică Conservatoare desfăşurată în Florida la sfârşitul săptămânii trecute, el a sugerat că toţi parlamentarii republicani care au votat pentru condamnarea sa în Congres ar trebui excluşi din partid. “Scăpaţi de ei, de toţi”, le-a cerut republicanilor fostul preşedinte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.