StiripesurseȘtirile zileiTrump a ordonat Forţelor Armate ale SUA să lanseze 'lovituri de...

Trump a ordonat Forţelor Armate ale SUA să lanseze ‘lovituri de precizie’ în Siria

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri seara (ora locală) într-un discurs de la Casa Albă, o operaţiune militară în curs contra Siriei, împreună cu Franţa şi Regatul Unit, pentru a pedepsi regimul lui Bashar al-Assad pe care îl acuză de atac cu armă chimică contra civililor, transmite AFP, conform agerpres.

“Cu puţin timp în urmă, am ordonat Forţelor Armate ale Statelor Unite să lanseze lovituri de precizie asupra obiectivelor asociate cu capacităţile de arme chimice ale dictatorului sirian Bashar al-Assad”, a spus Trump, citat de Reuters.

Citește și : Bulgaria : Cel puţin şase persoane au murit, iar alte 22 au fost rănite, în urma unui accident rutier

Potrivit AFP, Trump a denunţat atacurile chimice “monstruoase” ale regimului de la Damasc şi a promis că operaţiunea va dura “atât timp cât va trebui”.

De la Londra, şefa guvernului britanic a afirmat că “nu există alternativă la folosirea forţei”.


Chiar în momentul când preşedintele american îşi rostea mesajul, explozii s-au făcut auzite la Damasc, conform unui corespondent AFP.

Donald Trump a transmis un mesaj şi Iranului şi Rusiei, principalii aliaţi ai guvernului sirian.

“Ce fel de naţiune vrea să fie asociată cu uciderea în masă a unor bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi?, a întrebat Trump, citat de dpa.

Citește și : Comisia Europeană îl îndeamnă pe Mark Zuckerberg să se prezinte la audieri în Parlamentul European

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că ţara sa participă la operaţiunea în curs alături de SUA şi Regatul Unit, precizând că loviturile sunt “circumscrise capacităţilor regimului sirian ce permit producerea şi folosirea de arme chimice”.

“Nu putem tolera banalizarea utilizării armelor chimce”, a explicat preşedintele francez, într-un comunicat preluat de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.