StiripesurseȘtirile zileiTrump prezintă 'simptome uşoare' de COVID-19 şi îşi desfăşoară activitatea din...

Trump prezintă ‘simptome uşoare’ de COVID-19 şi îşi desfăşoară activitatea din izolare

Publicat:

Preşedintele Donald Trump prezintă ”simptome uşoare” de COVID-19 şi îşi desfăşoară activitatea din izolare, dar este nevoit să-şi suspende campania electorală pe teren, potrivit unor oficiali ai Casei Albe citaţi de mass-media, relatează vineri Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Două persoane avizate în privinţa stării sale de sănătate au declarat publicaţiei The Times că este vorba despre simptome asemănătoare unei răceli.

Citește și : Restricţiile de la începutul pandemiei au dus-o pe Merkel înapoi în timp: ‘Mi-am adus aminte de viaţa mea din RDG!’

”Preşedintele nu este în incapacitate (de exercitare a atribuţiilor). El lucrează acum de la reşedinţa sa”, a spus la rândul său un oficial al Casei Albe.

În prezent se efectuează anchetele epidemiologice pentru stabilirea contacţilor lui Donald Trump şi ai Melaniei Trump, soţia sa, testată de asemenea pozitiv pentru COVID-19.


Fiul lor, Barron, în vârstă de 14 ani, a fost testat negativ, la fel şi fiica lui Trump din prima căsătorie, Ivanka Trump, împreună cu soţul ei Jared Kushner.

Ca măsură de precauţie, staff-ul vicepreşedintelui Mike Pence – acesta din urmă şi soţia sa, Karen, au fost testaţi negativ pentru COVID-19 – a fost separat de cel al lui Donald Trump.

Judecătoarea Amy Coney Barrett, nominalizată de Donald Trump pentru Curtea Supremă, a fost de asemenea testată negativ pentru COVID-19. Ea se întâlnise sâmbătă cu preşedintele, iar săptămâna aceasta a vizitat mai mulţi congresmeni din Senat, însoţită de vicepreşedintele Pence.

În timp ce-şi desfăşoară activitatea din izolare, preşedintele republican este nevoit să-şi anuleze toate deplasările şi activităţile electorale, cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale la care se va confrunta cu democratul Joe Biden, care-l devansează în sondaje.

Donald Trump, care a minimalizat mereu gravitatea epidemiei de COVID-19 ce a provocat peste 200.000 de decese în SUA şi s-a arătat el însuşi neglijent cu măsurile de precauţie, rareori fiind văzut să poarte mască, a anunţat vineri dimineaţă pe Twitter că el şi Melania au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.

Citește și : Paşinian critică dur Turcia: ‘Se aventurează din nou pe calea genocidului’

Chiar dacă el prezintă acum doar simptome uşoare, evoluţia bolii poate fi imprevizibilă, mai ales că Donald Trump intră în categoriile de risc pentru această boală, având în vedere în special vârsta sa de 74 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Modernizarea sistemelor de canalizare ale R.Moldova, 2,04 miliarde de euro

Republica Moldova va avea nevoie de aproximativ 2,04 miliarde de euro pentru modernizarea sistemelor de canalizare și epurare a apelor uzate în conformitate cu...

Cristina Gherasimov: Colaborarea cu partenerii europeni contribuie la o pregătire mai eficientă pentru etapele următoare ale procesului de aderare

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, susține că, pe măsură ce Republica Moldova avansează în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, devine...

Scădere a numărului de vizitatori în muzeele din Chișinău: Cum explică specialiștii

Muzeele din Chișinău au înregistrat anul trecut o scădere a numărului de vizitatori. Potrivit datelor statistice, în 2025, instituțiile muzeale din capitală au fost...

Mesajul lui Macron pentru pompierii români care luptă cu incendiile din Franța: ‘Mulțumesc, România!’

Președintele Emmanuel Macron a publicat o fotografie cu pompieri români aflați în Franța și le-a mulțumit în limba română. 40 de pompieri din România...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.