StiripesurseȘtirile zileiTrump promite o tranziție ORDONATĂ a puterii în SUA

Trump promite o tranziție ORDONATĂ a puterii în SUA

Publicat:

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a recunoscut joi încheierea mandatului său şi a promis o tranziţie ”ordonată” a puterii pe 20 ianuarie, după ce Congresul Statelor Unite a ratificat victoria preşedintelui ales, democratul Joe Biden, în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie, transmit agenţiile de presă internaţionale, preluate de agerpres.

”Chiar dacă sunt absolut în dezacord cu rezultatul alegerilor, şi faptele îmi confirmă acest lucru, va exista o tranziţie ordonată la 20 ianuarie”, a menţionat Trump într-o postare făcută pe Twitter de către purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Dan Scavino.

Citește și: Femeia care a murit în incidentele din Congresul american a fost ÎMPUȘCATĂ de polițiști

Declaraţia a fost făcută prin intermediul lui Dan Scavino întrucât contul @realDonaldTrump a fost blocat de Twitter, care a ameninţat cu suspendarea permanentă, în urma invadării Capitoliului de către sute de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu.


”Deşi aceasta reprezintă finalul celui mai măreţ prim mandat din istoria prezidenţială, este doar începutul luptei noastre pentru a Face America Măreaţă Din Nou!”, indică declaraţia citată.

Citește și: Reacții internaționale la evenimentele bulversante din SUA

Sute de susţinători ai lui Trump au luat miercuri cu asalt Capitoliul din Washington, într-o tentativă de a opri procedura de certificare a victoriei democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, confruntându-se cu poliţia pe holurile Congresului SUA.

Şeful poliţiei din Washington DC, Robert Contee, a anunţat că patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate în timpul protestelor violente desfăşurate miercuri la Capitoliu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alternative pentru exportatorii care îşi vând produsele în Rusia și Belarus

Republica Moldova trebuie să sprijine producătorii autohtoni, care încă continuă să exporte în Rusia și Belarus, să identifice noi piețe de desfacere în contextul...

Moldelectrica a revenit pe profit anul trecut

Întreprinderea de stat Moldelectrica a încheiat anul 2025 cu un profit net de aproape 108 milioane de lei, după pierderi de 36,4 milioane de...

Fenomenul El Nino îşi face simţită prezenţa în Pacific ; ar putea fi cel mai intens din ultimele decenii

Serviciul australian de meteorologie a avertizat că în Pacificul tropical s-a format un fenomen meteorologic de tip El Nino, care s-ar putea intensifica, devenind...

În Drochia va fi instalat un semafor inteligent

Lucrările de montare a obiectivului semaforic pe drumul național R7 R14–Drochia–Costești–frontiera cu România, la km 31+620, au demarat ieri, anunță Administrația Națională a Drumurilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.