Trump promite un mesaj pozitiv în discursul despre Starea Uniunii

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va ţine marţi seara în plenul Camerei Reprezentanţilor discursul anual despre Starea Uniunii. “Avem în vedere să dăm un mesaj foarte, foarte pozitiv”, a dezvăluit el presei, conform agenţiei Reuters, potrivit agerpres.

Trump se va afla faţă în faţă cu adversarii săi democraţi, care au declanşat împotriva sa procedura de demitere (impeachment).


Citeşte şi: Atacatorul din Londra de-abia fusese eliberat din închisoare

Cu o zi înainte, luni, democraţii din statul Iowa vor fi primii care îşi vor desemna favoritul pentru candidatura împotriva lui Trump la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie. Miercuri, a doua zi după discurs, Senatul – unde majoritatea este republicană – urmează probabil să îl achite pe preşedinte de acuzaţiile de a fi făcut presiuni asupra Ucrainei să îl ancheteze pe fostul vicepreşedinte Joe Biden, unul din democraţii cei mai bine cotaţi pentru nominalizarea drept candidat.

Între aceste două evenimente, discursul va fi un prilej de “artificii verbale”, anticipează Reuters. Unii din consilierii săi se aşteaptă ca preşedintele să se refere şi la procesul de impeachment din Congres.

Şi Trump a dezvăluit presei ce aşteptări are. La petrecerea de la clubul său de golf din West Palm Beach, în statul Florida, cu ocazia Super Bowl – finala campionatului de fotbal american – el a mărturisit că nu speră prea mult la o colaborare între cele două mari partide din SUA anul acesta, după ce se va încheia procesul, şi că se îndoieşte că democraţii vor mai dori să colaboreze cu el. “Nu sunt sigur că pot, ca să fiu sincer. Cred că vor doar să câştige şi nu contează cum câştigă”, a declarat el într-un interviu pentru reţeaua Fox.

La discurs urmează să asiste congresmeni şi senatori, atât democraţi, cât şi republicani, precum şi invitaţi “VIP” cum ar fi unii membri ai cabinetului şi judecători de la Curtea Supremă a SUA. Evenimentul similar de anul trecut a fost urmărit de aproximativ 47 de milioane de telespectatori.

Citeşte şi: UE îşi prezintă planul de negociere cu Londra

Unii dintre aliaţii lui Trump se tem că acesta va profita de publicul numeros pentru a le da replica criticilor, având în vedere că doreşte să fie reales. “Este singurul moment în care preşedintele poate să îşi prezinte punctul de vedere şi să fie ascultat de multă lume”, a arătat senatorul republican Lindsey Graham.

Potrivit unor consilieri ai lui Trump, tema discursului va fi “Marea Renaştere Americană”, iar preşedintele va insista asupra acordurilor comerciale cu China, Mexicul şi Canada şi asupra economiei Statelor Unite – un factor cu greutate pentru realegere. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 18 iulie 2024

Horoscop 18 iulie 2024 Astrologii prevăd o zi cu mare potenţial în dragoste pentru unele zodii, dar şi probleme la muncă sau de comunicare pentru alte...

Cu ce l-a ‘sedus’ românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății

Cu ce l-a 'sedus' românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății Povestea de dragoste dintre timişoreanca Iasmina Hill (fostă Milutinovoci) şi milionarul...

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american După ce administraţia Biden a anunţat că interzice vânzarea şi...

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt Sonda spaţială europeană RAMSES se va întâlni cu un asteroid, Apophis, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.